Selecţionata Spaniei a aterizat joi la Kiev, oraşul ucrainean care va găzdui finala
Campionatului European de fotbal 2012, la doar câteva ore după calificarea în ultimul act al competiţiei după victoria obţinută la penalty-uri în faţa Portugaliei (4-2).
Delegaţia spaniolă a părăsit oraşul Doneţk în cursul dimineţii de joi, după ce jucătorii au avut noaptea liberă pentru a petrece calificarea în finală, iar la ora 10:30 s-au îmbarcat în autocarul care i-a transportat la aeroport. Două ore şi jumătate mai târziu, ei au aterizat la Kiev unde au fost întâmpinaţi de o vreme neprietenoasă, cu ploaie şi 15 grade Celsius.
Selecţionerul Vicente Del Bosque a decis ca ziua de joi să fie liberă pentru jucătorii săi, care au fost cazaţi la Hotel Opera din centrul oraşului. Niciun component din naţionala iberică nu este accidentat sau aflat sub incidenţa unui cartonaş.
O mare parte dintre jucători au urmărit aseară meciul dintre Italia şi Germania.