|






























|
Euro 2012: Europa isi alege astazi regina dintre Spania si Italia
Finala Campionatului European va opune astăzi, de la ora 21:45, reprezentativele Spaniei, campioana europeană şi mondială en titre, şi Italiei, pe Stadionul Olimpic din Kiev.
Italia a învins Germania în semifinale (2-1), joi, şi a avut o zi de odihnă mai puţin decât Spania, care a trecut miercuri de Portugalia după loviturile de departajare. Italia şi Spania s-au mai întâlnit în primul meci din faza grupelor, încheiat 1-1.
Spania şi Italia, ultimele două campioane mondiale, s-au întâlnit de şapte ori la turnee finale şi niciodată nu s-a înregistrat o victorie în timpul regulamentar.
Prandelli caută defectele Spaniei
Selecţionerul Italiei, Cesare Prandelli, a declarat că va căuta punctele slabe ale Spaniei în puţinul timp avut la dispoziţie înaintea finalei Euro 2012, programată duminică, la Kiev.
"Sper să pot pregăti bine finala cu Spania, deşi n-avem decât o zi la dispoziţie. Vom încerca să le găsim punctele slabe, cum am făcut cu Germania. Nu va fi uşor, fiindcă ei sunt campionii mondiali şi europeni, iar acum sunt din nou în finală. Asta înseamnă că nu au doar calităţi tehnice, ci şi valori morale şi de caracter. Sunt o referinţă din multe puncte de vedere, dar şi noi am progresat în timp", a declarat Prandelli.
El a mai spus despre Spania ca nu are ca punct forte doar posesia balonului: "Forţa Spaniei nu stă doar în posesia mingii, ci şi în cîştigarea balonului departe de poarta sa. Strategia noastră va fi să reuşim să creăm momente de superioritate numerică în anumite one ale terenului. Acesta este obiectivul nostru. Nu avem pretenţia să spunem că ne vom face jocul de la un capăt la celălalt".
Del Bosque anticipează o finală echilibrată
Vicente Del Bosque, selecţionerul Spaniei a declarat că finala va fi "foarte echilibrată", si sustine ca cele două echipe sunt apropiate ca stil şi ca parcurs în competiţie.
"Am dorinţa de a vedea încheindu-se un ciclu cu o victorie. Duminica avem din nou posibilitatea de a strînge fructele muncii din mai mulţi ani. Nu putem să privim fără încetare către trecut. Ceea ce ne interesează este prezentul şi prezentul ne-a arătat că sîntem două echipe foarte apropiate. În această competiţie, am avut aproape acelaşi parcurs. În aceeaşi grupă, am terminat la egalitate (1-1). Apoi, Italia a cîştigat sfertul de finală la loviturile de departajare, iar noi am cîştigat la penalty-uri în semifinale. Iar stilurile noastre sînt asemănătoare. Deci finala va fi foarte echilibrată", a spus Vicente Del Bosque. Tehnicianul a mai spus că "factorul fizic" va fi important în finală.
Spania poate egala recordul Germaniei
Dacă Spania va câştiga turneul din Polonia şi Ucraina va egala recordul Germaniei, care deţine trei titluri europene. Spania a câştigat Euro 1964 şi 2008, dar a şi pierdut o finală, în 1984, în faţa Franţei.
Italia are un singur titlu continental, în 1968, când a găzduit competiţia şi a învins Iugoslavia în finală. În 2000 a jucat finala, fiind învinsă de Franţa cu 2-1, "gol de aur" marcat în prelungiri.
Finala Campionatului European nu s-a decis niciodată la loviturile de departajare în cele 13 turnee finale de până acum. Ultimele două finale au fost decise de un singur gol, Grecia - Portugalia 1-0 în 2004, la Lisabona, şi Spania - Germania 1-0 în 2008, la Viena.
Balotelli poate deveni golgheter
Dacă Mario Balotelli, care a marcat cele două goluri ale Italiei în semifinala cu Germania (2-1), va înscrie în finală ar deveni probabil golgheterul competiţiei, cu 4 reuşite. Spania are trei jucători cu câte două goluri, Torres, Fabregas şi Xabi Alonso. Tot trei goluri mai au rusul Alan Dzagoev, germanul Mario Gomez, croatul Mario Mandzukic şi portughezul Cristiano Ronaldo.
Spania are o serie formidabilă de meciuri oficiale fără înfrângere, de la eşecul suferit în faţa Elveţiei, în primul său joc la Cupa Mondială din 2010. ''La Roja'' nu a pierdut de 19 meciuri, din care a câştigat 17. Cele două egaluri s-au înregistrat la turneul din Polonia şi Ucraina, 1-1 cu Italia în grupă şi 0-0 cu Portugalia, în semifinale (câştigat la loviturile de departajare).
Spania a primit doar opt goluri în cele 19 partide menţionate şi nu a încasat gol la ultimele patru partide la Euro 2012.
Singurul jucător care a marcat împotriva Spaniei la turneul din acest an este italianul Antonio Di Natale, la cinci minute de la introducerea sa pe teren, în repriza secundă a partidei.
Bilanţul dintre cele două echipe este de 8 victorii pentru Italia, 7 pentru Spania şi 11 egaluri.
Campionatul European 2012, finala
Spania - Italia
Stadion: "Olimpic", Kiev, duminica 1 iulie
Echipele probabile:
Spania: Iker Casillas - Alvaro Arbeloa, Sergio Ramos, Gerard Pique, Jordi Alba - Xavi, Sergio Busquets, Xabi Alonso - David Silva, Cesc Fabregas, Andres Iniesta. Selecţioner: Vicente del Bosque.
Italia: Gianluigi Buffon - Federico Balzaretti, Andrea Barzagli, Leonardo Bonucci, Giorgio Chiellini - Andrea Pirlo - Claudio Marchisio, Riccardo Montolivo, Daniele De Rossi - Mario Balotelli, Antonio Cassano. Selecţioner: Cesare Prandelli.
Va arbitra: Pedro Proenca (Portugalia).
Sursa:
RomanianSoccer
Taguri:
spania
italia
finala
euro 2012
campionatul european
kiev
prandelli
del bosque
» Program si rezultate Campionatul European de fotbal
» Preliminariile Campionatului European
Comenteaza
Ultimele stiri - Campionatul european
Georgianul Georges Mikautadze, germanul Jamal Musiala, slovacul Ivan Schranz, olandezul Cody Gakpo, spaniolul Dani Olmo şi englezul Harry Kane, cu câte 3 goluri, sunt golgheterii...
Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe "Olympiastadion" din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1...
După o lună de meciuri la care au participat 24 de echipe, Campionatul European de fotbal îşi află duminică seară câştigătoarea. Naţionalele Spaniei şi Angliei luptă pentru trofeul...
Selecţionata Angliei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Olandei cu scorul de 2-1 (1-1),...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Franţei cu scorul de 2-1 (2-1), marţi seara, pe...
Selecţionata Olandei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Turciei cu scorul de 2-1 (0-1),...
Selecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare,...
Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Portugalia cu scorul de 5-3, la...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, printr-o victorie în faţa Germaniei, echipa gazdă, cu scorul de 2-1 (0-0,...
Selecţionata Turciei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Austriei cu scorul...
Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Ádám Szalai
Ungaria
37 ani

Alexander Vaaßen
Germania
33 ani

Billy Bremner
Scoția
82 ani

Bixente Lizarazu
Franța
55 ani

Bror Mellberg
Suedia
101 ani

Craig Eastmond
Anglia
34 ani
Cristian Neguț
România
29 ani

Daniel Grigorov
România
46 ani

Daniël Veyt
Belgia
68 ani

Dariusz Dudka
Polonia
41 ani
Denis Hergheligiu
România
25 ani

Dominique Dropsy
Franța
73 ani

Dragan Pantelić
Yugoslavia
73 ani

Erich Beer
Germania
78 ani
Ezequiel Filippetto
Argentina
37 ani
Gabriel Doltea
România
44 ani

Georges Mandjeck
Camerun
36 ani
Gheorghe Mihali
România
59 ani
Ionuț Lupescu
România
56 ani

Janusz Kupcewicz
Polonia
69 ani

Kwadwo Asamoah
Ghana
36 ani

Luděk Mikloško
Cehia
63 ani
NEWCASTLE UNITED
Anglia
132 ani
Nicolae Constantin
România
51 ani

Nicolas Alnoudji
Camerun
45 ani

Nikola Kotkov
Bulgaria
86 ani

Oscar Garré
Argentina
68 ani

Petru Budeanu
România
46 ani

Víctor Aristizábal
Columbia
53 ani
Yasin Hamed
România
25 ani

Zé Roberto
Brazilia
44 ani
|
|
|
|