|






























|
Cadu isi pune rivalii la respect: Suntem cei mai buni din Romania
Căpitanul CFR-ului speră să obţină primul trofeu al sezonului, sâmbătă, când "feroviarii" se vor duela cu Dinamo Bucureşti pentru Supercupa României.
În ciuda celor şase înfrângeri suferite de dinamovişti în perioada de pregătire, Ricardo Cadu ţine să-şi avertizeze colegii: "Nu contează rezultatele din amicale, eu cunosc Dinamo şi are forţă! Şansele sunt egale la acest joc".
CFR a ajuns la Bucureşti şi se pregăteşte pentru meciul cu Dinamo, de sâmbătă. După două cantonamente efectuate în Austria, jucătorii aşteaptă un meci oficial şi vor să pună mâna pe primul trofeu al sezonului. Dacă "feroviarii" nu au strălucit în pregătire, Dinamo nu a impresionat nici atât, fiind învinsă în şase partide dintr-un total de nouă, de adversari modeşti precum Grodig, din liga a doua austriacă, scor 0-3 sau Neftci Baku, echipă din Azerbaidjan. În ciuda eşecurilor dinamoviste din meciurile amicale, căpitanul CFR-ului, Ricardo Cadu, trage un semnal de alarmă şi consideră că cele două echipe au şanse egale înaintea Supercupei. "Nu este o favorită la acest meci, este o finală, iar în finale nu sunt favorite. Dinamo a pierdut mai multe meciuri amicale, dar e o echipă bună. Nu contează rezultatele alea, eu cunosc echipa şi are forţă, va fi un meci dificil pentru noi. Suntem pregătiţi de orice, suntem gata să luăm primul trofeu al sezonului. Ne-am antrenat mult în Austria, a apărut şi oboseala, da până la ora meciului cu Dinamo vom fi în cea mai bună formă. Nu luăm în calcul varianta eşecului, eu cel puţin nu m-am gânit niciodată la aşa ceva de când m-am apucat de fotbal. Şi nu o voi face nici acum, asta în mod sigur", a explicat portughezul.
Cadu nu vede însă pe echipa lui Dario Bonetti luptându-se şi la titlu, dar a evidenţiat formaţia care i se pare cea mai puternică după această perioadă de transferuri. "Dinamo nu ştiu dacă are forţa necesară să se bată la titlu, Steaua pare că revine pentru că şi-a adus un antrenor tânăr, ambiţios, iar dacă patronul îl va lăsa să lucreze, atunci echipa se poate bate sus, chiar la campionat. Acolo sunt şi câţiva fotbalişti valoroşi. Dar dintre toate, eu o văd pe Vaslui cea mai puternică. Cu ei ne vom lupta, sunt convins de asta. CFR e cea mai bună din România, a fost cea mai bună în sezonul trecut, iar acum suntem şi mai tari ca şi valoare, ca şi grup, ca echipă. Am făcut şi transferuri foarte bune, suntem favoriţi la titlu, iar Vaslui e principala noastră contracandidată. Ei au transferat mult şi cred că sunt şi câteva mutări care aduc un plus echipei faţă de ceea ce a fost. În plus, au şi stabilitate financiară", a mai spus Cadu.
Preferă Realul în locul Barcelonei
Ricardo Cadu le-a urat succes "câinilor" în amicalul din august cu FC Barcelona. Fundaşul şi-ar dori ca într-o zi să joace împotriva catalanilor, dar până atunci el o aşteaptă pe Real Madrid. Chiar la Cluj, în grupele Ligii Campionilor. "Eu ţin cu Real şi mi-aş dori să jucăm împotriva lor. Dacă ne calificăm în Liga Campionilor, îmi doresc să pice cu noi în grupe. Sunt un mare fan Mourinho şi sper să îl întâlnesc la Cluj. De schimbat tricouri? Da, cu Ronaldo!", a povestit Cadu.
Sursa:
Ziua de Cluj
Taguri:
Supercupa Romaniei
Ricardo Cadu
CFR Cluj
Dinamo Bucuresti
» CFR 1907 Cluj - istoric rezultate
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - CFR 1907 Cluj
CFR Cluj a învins FCSB și i-a provocat prima înfrângere din acest sezon
CFR Cluj s-a impus cu 1-0 în fața campioanei FCSB, duminică seara, pe stadionul...
CFR Cluj a pierdut și returul cu Tromsø IL și a părăsit Conference League
CFR Cluj și-a încheiat parcursul european după ce a fost învinsă de Tromsø IL cu 2-1, joi seara, pe...
CFR Cluj, zdrobită de Tromsø în Gruia. Eșec istoric pentru ardeleni
CFR Cluj a trăit una dintre cele mai dureroase seri europene din istoria clubului. Formația din Gruia a fost învinsă cu...
CFR Cluj și-a făcut viața ușoară încă din start și merge fără emoții în turul al treilea preliminar
CFR Cluj și-a asigurat calificarea în turul al treilea preliminar al Conference...
CFR Cluj a făcut spectacol în Gruia și a zdrobit-o pe FC Voluntari cu 5-0
CFR Cluj a obținut o victorie categorică în etapa a doua a Superligii României, după ce...
CFR Cluj a scos un egal la Erevan și păstrează prima șansă la calificare în Conference League
CFR Cluj a obținut un rezultat important în deplasarea din Armenia,...
CFR Cluj s-a despărțit de Alibek Aliev. Atacantul suedez pleacă după doar 6 luni în Gruia
CFR Cluj și Alibek Aliev au ajuns la finalul colaborării după doar jumătate de sezon. Clubul din...
CFR Cluj și FC Argeş Pitești au încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea disputată vineri seară în Gruia, în ultima etapă a play-off-ului din Liga 1, într-o partidă care a rămas...
CFR Cluj și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat vineri seară în Gruia, în etapa a 8-a din play-off-ul Ligii 1. Partida a fost...
CFR Cluj și Dinamo București au încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul disputat duminică seara pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în etapa a patra...
CFR Cluj s-a impus la limită în duelul cu Rapid București, scor 1-0, vineri seara, în Gruia, într-o partidă din etapa a doua a play-off-ului din Liga 1. Meciul a...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Attila Hadnagy
România
46 ani

BANÍK OSTRAVA
Cehia
104 ani

Carlos Bacca
Columbia
40 ani

Diego Benaglio
Elveția
43 ani
Dinu Todoran
România
48 ani

Gary Speed
Țara Galilor
57 ani
Gheorghe Biță
România
63 ani

Gylfi Sigurðsson
Islanda
37 ani

Hélder Godinho
Portugalia
49 ani
Ilie Balaci
România
70 ani

Jacques Munaron
Belgia
70 ani

João Moutinho
Portugalia
40 ani
José Romera
Spania
39 ani

Lars Bohinen
Norvegia
57 ani
Lucian Itu
România
48 ani

Markus Babbel
Germania
54 ani

Michel Platini
Brazilia
43 ani
Petre Marin
România
53 ani
Raul Unchiaș
România
51 ani

Rodrigo
Brazilia
51 ani

Roman Sharonov
Rusia
50 ani

Selim Benachour
Tunisia
45 ani
Ștefan Nanu
România
58 ani
Đorđe Vlajić
Serbia
49 ani
|
|
|
|