Clubul de fotbal Glasgow Rangers, cu care fundaşul român Dorin Goian se află sub contract, riscă să nu joace nici în liga a doua scoţiană, în urma dificultăţilor financiare cu care se confruntă.
Cluburile din liga profesionistă scoţiană se vor reuni vineri pentru a vota asupra eşalonului în care va evolua Rangers. Şansele lui Rangers de a evolua în Division One (liga a doua) s-au diminuat după ce alte trei cluburi s-au arătat împotriva propunerii. O altă variantă ar fi pentru Rangers să joace în Division Three (liga a patra). Scottish Premier League şi Federaţia Scoţiană de fotbal au negociat o restructurare a diviziilor inferioare, în schimbul primirii clubului Rangers în Division One, dar Elgin City, Peterhead şi Arbroath s-au pronunţat împotrivă.
Nou-promovata Dumbarton, care anterior se arătase în favoarea acestei propuneri, şi-a reconsiderat poziţia şi a arătat că nu este categoric în favoarea lui Rangers.
Berwick Rangers a anunţat săptămâna aceasta că va vota ca Glasgow Rangers să fie plasat în liga a patra, în timp ce alte două grupări, Annan Athletic (Division Three) şi East Fife (Second Division) s-au manifestat împotriva proiectului ca Rangers să evolueze în Division One. Clyde are prefera şi ea ca noul Rangers să evolueze în eşalonul patru.
Încă înaintea propunerii făcute de forurile fotbalistice scoţiene, Cowdenbeath, Falkirk, Livingston, Morton, Partick Thistle şi Raith Rovers, din Division One, alături de Dunfermline (Second Division) au afirmat că sunt împotrivă ca Rangers să joace în al doilea eşalon.
Queen's Park şi Stirling Albion, din liga a patra, s-au pronunţat şi ele de aceeaşi manieră, iar Stranraer a sugerat ca Rangers să depună o cerere de admitere în ultimul eşalon profesionist, alături de alte cluburi interesate.
Conform unui calcul sumar, ar fi 17 voturi împotriva lui Rangers, dintr-un total de 30 de echipe din liga scoţiană. Doar Stenhousemuir (liga a treia) s-a pronunţat public că va vota pentru Rangers.