Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, vineri seară, că atacantul dinamovist Marius Niculae a fost transferat la gruparea vasluiană pentru doi ani, cu opţiune pentru încă un sezon.
"Eu am transferat un jucător, nu un simbol. Nu e nimic de comentat, Marius Niculae e jucătorul Vasluiului pentru doi ani, cu opţiune de prelungire pentru un an. Ni l-am dorit, avem nevoie de el, e un jucător de gura porţii, un jucător de careu... E transferat. Face joncţiunea cu lotul mâine la ora 13:00. De ce să n-aibă drept de joc? Va fi în lot la meciul cu Rapid", a spus Porumboiu.
Adrian Porumboiu este convins că Niculae va face un cuplu redutabil de atac cu Wesley: "L-am transferat. Aveam nevoie de un om cu experienţă, un om lângă Wesley. Pe parcurs credcă vor forma un cuplu redutabil Wesley - Marius Niculae. Sunt convins că am făcut un transfer foarte bun".
Acuzat de suporterii lui Dinamo de trădare, Marius Niculae a declarat: "Vreau ca toţi cei care mă acuză de trădare să înţeleagă un lucru: nu am tradat Dinamo, să caute trădătorii în altă parte. Mi-am încălcat o promisiune, e adevărat, aceea de a nu mai juca la o altă echipă din ţară, dar nu am făcut-o fiindcă am vrut eu".
19 goluri a marcat Marius Niculae sezonul trecut în campionat, fiind al doilea în clasamentul golgeterilor, după noul său coleg, Wesley
"Săgeată" a mai fost dorit în această vară de Sivasspor, Cordoba şi Al Kuwait
Ionel Dănciulescu a comentat despre plecarea lui Marius Niculae: A fost un şoc pentru noi vestea plecării lui Marius Niculae, ne va lipsi enorm, atât ca jucător, cât şi ca om. Sunt convins că tinerii pe care îi avem în lot vor încerca şi vor reuşi să suplinească plecarea lui".
Venirea lui Niculae la Vaslui a fost o variantă de ultim moment. Porumboiu voia cu orice preţ un atacant valoros cu care să atace dubla cu Fenerbahce din preliminariile Ligii Campionilor. În acest sens, el s-a orientat iniţial spre Toto Tamuz, atacantul de 24 de ani al lui Hapoel Tel Aviv. Părţile păreau să se înţeleagă, dar pretenţiile financiare ale israelianului şi ale clubului de care aparţine l-au făcut pe şeful vasluienilor să se reorienteze spre Niculae. Odată cu plecarea lui "Săgeată", spre Dinamo are cale liberă Elvis Onyema. Vârful nigerian, care acum doi ani a fost legitimat la FC Barcelona, este aşteptat peste aproximativ o săptămână la Bucureşti pentru a negocia direct cu şefii "câinilor".