FC Viitorul Constanța a organizat o conferința de presă premergătoare debutului în Liga 1, de luni, contra lui FC Brașov. Au participat antrenorul Cătălin Anghel și jucătorii Cosmin Vâtcă și Aurelian Chițu.
Antrenorul Cătălin Anghel a declarat că nu se teme de FC Braşov: "Este o atmosferă foarte bună în sânul lotului, iar staff-ul și toți jucătorii sunt conectați la prima partidă oficială din Liga 1. Avem încredere în posibilitățile noastre și chiar dacă avem cel mai tânăr lot din campionat credem că putem face lucruri bune în noul sezon. Vom face totul pentru îndeplinirea obiectivului, clasarea între locurile 1-10. Vrem să demonstrăm că avem valoare. Emoțiile înaintea debutului sunt inerente, dar ele vor dispărea atunci când vom intra pe teren. Respectăm adversarul, dar nu ne temem de el. Vom vedea după meci dacă a fost sau nu un avantaj faptul că vom juca meciurile de pe teren propriu la Galați. Trebuie să ne impunem chiar dacă întâlnim o echipă de tradiție, cu jucători experimentați. Vrem să arătăm că suntem o echipă competitivă. Șansele sunt egale, însă noi avem de partea noastră imboldul pe care îl are orice echipă nou-promovată, precum și tinerețea. Sper să fim noi cei care vom obține cele trei puncte".
Portarul Cosmin Vâtcă este convins că Viitorul că va debuta cu dreptul în noul sezon: "Toți am așteptat startul campionatului, cel mai frumos moment este să joci meciuri oficiale. Am jucat doi ani la Oțelul și pot spune că îi știu foarte bine pe suporterii din Galați. Sunt buni cunoscători de fotbal, probabil că sunt dornici de meciurile Ligii 1 după această pauză competițională și sper să fie alături de noi luni. Acum altul este nivelul față de Liga 2, dar nu este alt nivel față de echipa noastră. Sper să facem față cu brio și să demonstrăm asta în teren. Sunt convins că vom debuta cu dreptul în noul sezon".
Atacantul Aurelian Chițu a spus că ambele echipe au şanse egale: "Ne așteaptă un meci dificil, în care ambele echipe pornesc cu șanse egale. FC Brașov are de partea sa experiența, dar noi vom compensa prin ambiție și tinerețe. Sper din tot sufletul să câștigăm".
Întâlnirea FC Viitorul - FC Brașov este programată luni, de la ora 19:00, pe stadionul "Oțelul", din Galați. Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport 1.