Mijlocaşul formaţiei FC Braşov, Iulian Popa, a declarat, marţi, că partida cu Dinamo, programată pe teren propriu în cadrul etapei a 3-a a Ligii 1, poate fi una uşoară dacă echipa ardeleană va reuşi să îşi impună jocul.
"Meciul cu Dinamo poate fi foarte uşor pentru noi dacă vom reuşi să ne impunem jocul. Este mai uşor să joci contra unei echipe care se deschide, pentru că vom avea şi spaţii şi dacă vom fi inteligenţi putem profita de acest lucru. Ţucudean este un jucător în mare formă, dar la Braşov va fi altceva pentru că şi noi avem jucători foarte buni. Ei vin după două meciuri bune, au un moral bun, însă noi am putea profita de relaxarea lor. Sper ca fanii braşoveni să vină în număr cât mai mare să ne susţină pentru că avem mare nevoie de ei. Dinamo este Dinamo, este o echipă de tradiţie în fotbalul românesc, dar noi suntem foarte încrezători şi nu avem nimic de pierdut în acest joc", a spus Popa.
Autor al golului care a adus victoria în meciul cu CS Turnu-Severin din etapa a 2-a, mijlocaşul speră să se pună repede la punct cu pregătirea fizică şi să poată juca mai mult. "Golul marcat îmi dă mare încredere şi mă bucur că antrenorul a apelat la mine şi am putut să ajut echipa. Suntem o familie şi rezultatul este meritul echipei. Sper să mă pun la punct cât mai rapid cu pregătirea fizică. Sunt un tip ambiţios, sper să fiu sănătos, iar atunci când se va apela la mine să fiu pregătit să joc", a adăugat Iulian Popa.
La rândul său, mijlocaşul Alexandru Mateiu speră ca tradiţia rezultatelor dintre cele două echipe, în meciurile disputate la Braşov, să se respecte şi de această dată. "Dinamo a avut meciuri dificile la Braşov în ultimii ani, sper ca tradiţia să se respecte şi să nu le dăm nicio şansă. Ţucudean este un jucător foarte bun, dar eu sper ca Dinamo să nu înscrie niciun gol. Trebuie să câştigăm acest meci cu orice preţ. Mă aştept să avem un stadion plin, iar publicul să ne susţină pe tot parcursul meciului", a adăugat mijlocaşul braşovean.
Echipa FC Braşov întâlneşte, luni, de la ora 21:30, pe teren propriu, formaţia Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a Ligii 1.