Legenda fotbalului bulgar Hristo Stoicikov va deveni preşedintele clubului ŢSKA Sofia, care l-a făcut celebru şi de la care a plecat la FC Barcelona, câştigând "Balonul de Aur" în 1994, relatează presa locală.
Stoicikov va "preluat conducerea clubului la finalul procesului de schimbare a proprietarului", după cum a declarat deputatul Emil Dimitrov pentru sportal.bg, după ce a participat la negocierile de achiziţionare a clubului.
Un anunţ oficial legat de aceste schimbări va fi făcut săptămâna viitoare, proprietarul actual urmând să se angajeze să cedeze majoritatea capitalului.
Stoicikov este din luna ianuarie antrenorul echipei Litex Loveci, una dintre rivalele lui ŢSKA, însă e puţin probabil să rămână în funcţie, care nu este compatibilă cu următoarea sa poziţie, chiar dacă nu a fost oferite detalii.
Debutul lui Stoicikov în noua postură se va face într-un moment delicat pentru fostul internaţional (37 de goluri în 83 de selecţii), după ce ŢSKA a fost eliminată din preliminariile Europa League şi a concediat 6 jucători. Sofioţii sunt cel mai titrat club din Bulgaria, cu 31 de titluri, două semifinale şi patru sferturi de finală în cupele europene, dar în ultimii ani s-au confruntat cu mari probleme financiare.
Vineri, lui ŢSKA i s-a interzis să transfere 9 jucători, în pragul debutului noului sezon.
Luna trecută, Steaua Bucureşti a învins pe Litex cu scorul de 3-0, în Ghencea, într-un meci amical.