Peste 250 de jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal dintre FC Vaslui şi Fenerbahce Istanbul, partidă care se va disputa miercuri, de la ora 21:00, pe stadionul "Ceahlăul" din Piatra-Neamţ.
Alături de aceştia vor fi peste 100 de poliţişti de la IPJ Neamţ şi Poliţia Locală Piatra-Neamţ.
Măsurile de siguranţă vin în contextul în care, la meci sunt aşteptaţi peste 2.000 de suporteri turci pentru care va fi asigurat sectorul de la peluza nord a stadionului.
Oficialii clubului gazdă susţin că meciul se va disputa cu casa închisă, cererea de bilete fiind foarte mare. Preţul tichetelor este de 10 lei la peluză, 15 lei la tribuna a doua şi 25 lei la tribuna întâi, însă la casele de bilete ale clubului Ceahlăul au fost epuizate toate biletele.
Oficialii clubului Fenerbahce vor susţine marţi, de la ora 19:30, conferinţa de presă ce va fi urmată de antrenamentul oficial, la ora 20:00. FC Vaslui va susţine conferinţa de presă la ora 21:00, urmată de antrenamentul oficial la ora 21:30. Ambele antrenamente vor avea loc pe stadionul "Ceahlăul" şi vor fi deschise presei în primele 15 minute.
Partida dintre FC Vaslui şi Fenerbahce va începe miercuri, de la ora 21:00, şi contează pentru accederea în play-off-ul Ligii Campionilor. În tur, moldovenii au remizat, 1-1, la Istanbul.