Internazionale Milano, celebra grupare fotbalistică italiană patronată de Massimo Moratti, a ales să locuiască în Bacău în noaptea ce va precede desfăşurarea meciul-tur cu formaţia FC Vaslui din play-off-ul Europa League, programat la mijlocul săptămânii viitoare.
La fel ca şi echipa naţională a României în urmă cu doi ani, Sporting Lisabona anul trecut ori Fenerbahce Istanbul în acest sezon, echipa italiană îşi va stabili cartierul general într-un hotel situat în preajma unei păduri aflate în partea de vest a municipiului.
O delegaţie a echipei milaneze a vizitat locaţia şi şi-a dat acordul ca Zanetti, Milito şi Sneijder să locuiască acolo înaintea jocului cu formaţia vasluiană, programat la Piatra-Neamţ.
Membrii din cadrul acestei delegaţii afirmau că pe lista înaintată de italieni la UEFA nu figurează şi românul Cristian Chivu, care va rata, astfel, reîntâlnirea cu socrii săi de la Piatra-Neamţ.
Inter va sosi, cu avionul pe aeroportul din Bacău în preziua partidei cu FC Vaslui şi se va întoarce la Milano imediat după meci tot cu o aeronavă ce va decola, de asemenea, din Bacău.
"Din păcate municipiul Bacău are suprastructura găzduirii unor mari echipe de pe continent, dar nu mai are fotbal de calibru internaţional. Am gândit acest hotel, cu utilităţile necesare tocmai pentru a oferi condiţii specifice unor importante formaţii ale continentului, sperând în ascensiunea fotbalistică băcăuană în baza tradiţiei sale de performanţă, dar... alţii, probabil mai înţelepţi în ceea ce priveşte fotbalul, se bucură de ceea ce am realizat", a declarat pentru Vasile Păun, proprietarul hotelului ales drept gazdă de formaţiile europene ce s-au înfruntat cu FC Vaslui în ultimele două sezoane.