Clubul ŢSKA Sofia riscă să fie exclus din competiţiile europene pentru a doua oară în ultimii patru ani, din cauza datoriilor, a afirmat preşedintele Federaţiei bulgare de fotbal, Borislav Mihailov (foto).
Cea mai titrată echipă a Bulgariei, de 31 de ori campioană în ţara de la sud de Dunăre, ŢSKA nu a putut participa la ediţia 2008-2009 a Ligii Campionilor, fiindcă nu a îndeplinit criteriile de licenţiere.
"ŢSKA este monitorizată în prezent de UEFA, la fel ca Steaua Roşie Belgrad", a declarat Mihailov, care este şi membru al comitetului executiv al UEFA. El a precizat că forul fotbalistic european va efectua un audit la ŢSKA în luna septembrie, "iar dacă vor fi descoperite nereguli, ŢSKA îşi va pierde licenţa cu efect imediat".
ŢSKA a fost eliminată în turul II preliminar al Europa League de modesta formaţie slovenă Mura.
Mihailov a avertizat că echipa ar putea primi o suspendare de până la 3 ani din cupele europene.
Datoriile clubului sunt estimate la presa locală la aproximativ 50 de milioane de dolari. La ŢSKA au evoluat sau evoluează fotbalişti români sau care au trecut prin Liga 1, iar printre tehnicienii echipei a fost şi Ioan Andone.
În iulie, Federaţia bulgară a impus clubului o interdicţie de a face transferuri până pe 31 august.
ŢSKA, echipă care a ajuns de trei ori în semifinalele cupelor europene (1967, 1982, 1989), nu a mai câştigat titlul naţional din 2008. Echipa este acum pe locul 8 în campionat, cu 5 puncte din 4 etape, la şapte puncte de campioana Ludogoreţ şi de marea rivală locală Levski.