|






























|
Razvan Lucescu: Sunt mandru ca am fost primit cu ostilitate in Ghencea
Antrenorul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, s-a declarat mândru de faptul că a fost primit cu ostilitate în Ghencea şi că la final a avut parte de câteva scandări mai dure din partea fanilor formaţiei Steaua Bucureşti.
" Recunosc, am fost întâmpinat cu foarte mare ostilitate în Ghencea, dar pot spune că sunt mândru de asta. Înseamnă că adversarii se tem şi că sunt conştienţi că reprezint un real pericol, iar echipa mea la fel. Nu are de ce să mă supere un astfel de comportament din partea fanilor echipei adverse şi nici din partea antrenorilor sau oficialilor de la alte echipe. Eu îmi văd de treabă şi mă bucur că pot stârni astfel de reacţii. E important ca lumea să nu te ignore, iar eu consider că prin ceea ce am făcut la FC Braşov, adversarii au de ce se teme", a spus Răzvan Lucescu.
Tehnicianul braşovenilor a afirmat că nu s-a supărat pe niciun fotbalist după înfrângerea din Ghencea. " Indiferent că un jucător joacă mai bine sau mai prost, eu nu o să îi judec niciodată în faţa presei. În toată cariera de antrenor nu mi-am atacat niciodată fotbaliştii şi nici nu am să o fac vreodată. Sunt conştient că sunt zile şi zile şi este posibil ca unul sau mai mulţi să joace într-o zi mai slab, dar de aici şi până la a le aduce acuze, e o cale lungă", a precizat Lucescu.
Mediafax
Taguri:
FC Brasov
Razvan Lucescu
Steaua Bucuresti
Ghencea
» Istoric meciuri FC Brasov
» Clasamentul Ligii 1
Comenteaza
Ultimele stiri - FC Brașov
Reprezentanţii echipei SR Braşov, care activează în Liga 3 negociază cu gruparea Corona Braşov pentru a fuziona, urmând astfel să renască formaţia de tradiţie a...
La termenul programat azi în instanţă, niciun creditor nu a cerut falimentul FC Braşov. Administratorul judiciar Alexandru Cosmin Gheorghe a prezentat instanţei hotărârea...
Jose "Pepe" Murcia, în vârstă de 51 de ani, fost tehnician la FC Braşov, se află în stare gravă, dar stabilă în Finlanda, după ce a suferit un infarct în timp ce se antrena,...
Formaţia FC Braşov a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Foresta Suceava, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii 2, în care a jucat în inferioritate numerică mai mult...
Patronul FC Braşov, Ioan Neculaie, va ieşi din arest preventiv, sâmbătă la ora 00:00, după ce i-a expirat mandatul de arestare preventivă, iar procurorul a dispus măsura controlului...
Preşedintele grupului Nilor, Lorenzo Grassini, a declarat în cotidianul italian La Nazione că va prelua echipe de fotbal FC Braşov, iar obiectivul noului acţionariat este de a duce echipa în...
Alexandru Gheorghe, administratorul judiciar al FC Braşov, a declarat că echipa îşi poate desfăşura normal activitatea în continuare, însă important este să găsească resursele...
Președintele de onoare al FC Brașov, Romică Pașcu, a declarat că Adunarea Generală a creditorilor a respins planul de reorganizare, iar în aceste condiții gruparea ardeleană, aflată în...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, patronul clubului FC Braşov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată,...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie va fi cercetat sub control judiciar, după ce Tribunalul Braşov a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă, sâmbătă dimineaţa, în jurul...
Tehnicianul Adrian Szabo a semnat, joi, un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu gruparea de Liga 2, FC Braşov, antrenorul considerând că este realizabil obiectivul de revenire...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|