În ultimii ani, președintele UEFA, Michel Platini, s-a gândit la diverse metode de a echilibra oarecum situația în fotbalul european, de a reduce diferența uriașă dintre unele cluburi foarte bogate și celelalte. Așa s-a născut Legea fair-play-ului financiar, potrivit căreia un club nu are voie să cheltuiască mai mult decât produce.
Însă, există deja semne de slăbiciune în formularea acestei legi, care pe lângă faptul că poate fi fentată destul de ușor, prevede și sancțiuni care nu afectează deloc cluburile foarte bogate.
De exemplu, prima măsură care va fi luată împotriva unui club care nu respectă fair-play-ul financiar este oprirea distribuirii către acesta a banilor de la UEFA pentru participarea în competițiile europene.
Acest fapt a strârnit chiar și nemulțumirea unor cluburi cu nume mare în Europa dar care nu se pot bucura în prezent de bugetele colosale ale altor grupări. Astfel, directorii executivi ai cluburilor Ajax Amsterdam și FC Liverpool doresc sancțiuni mult mai dure.
"Trebuie ca sancțiunile să fie mult mai dure din start", a declarat Henri van der Aat, director executiv la clubul Ajax Amsterdam. "Dacă UEFA va alege să nu-i mai dea primele unui club ca Real Madrid înseamnă că efectele vor fi zero", a mai spus el, susținând că aceste formații ar trebui scoase din cupele europene.
Omologul său de la Liverpool, Ian Ayre, este de aceeași părere, dar susține că cel mai bine ar fi ca echipelor care încalcă legea amintită mai sus să li se interzică să mai facă transferuri. El a amintit cum gruparea franceză Paris Saint Germain a fentat această lege, semnând un contract de sponsorizare fără precedent cu banca Qatarului, de pe urma căruia va primi 400 de milioane de euro în următorii patru ani.
Comitetul Executiv al UEFA a adoptat încă din luna iunie 2011, Legea fair-play-ului financiar, un set de reguli stricte care obligă cluburile de fotbal să cheltuiască doar ce produc.
O monitorizare efectivă a cluburilor ar fi trebuit să înceapă în anul 2012, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit ultimelor informații, ambițiosul proiect al lui Michel Platini ar urma să fie pus efectiv în practică abia în 2014.
RomanianSoccer