Primul ministru sârb Ivica Dačić a dat asigurări că vinovaţii "din tribune şi din teren", aflaţi la originea incidentelor din timpul meciului de fotbal dintre echipele de tineret ale Serbiei şi Angliei de marţi, vor fi "identificaţi şi trimişi în justiţie".
"Am cerut poliţiei şi parchetului să lucreze intens pentru identificarea tuturor autorilor şi actorilor incidentului, atât din teren, cât şi din tribune şi pentru trimiterea în justiţie a celor care sunt responsabili", a afirmat Dačić într-un comunicat.
În faţa condamnărilor unanime după răgetele care imitau maimuţele lansate din tribune spre fotbaliştii englezi, şeful guvernului sârb a declarat: "Am cerut tuturor celor implicaţi pe plan local şi internaţional să nu califice dinainte acest eveniment ca un incident comportând elemente de discriminare rasială, ci doar după nu se stabilesc în detaliu toate faptele şi se încheie ancheta".
UEFA a deschis miercuri seara proceduri disciplinare atât împotriva Serbiei, cât şi a Angliei după meciul de calificare pentru Euro 2013 pentru tineret, marcat marţi de incidente, după cum a anunţat însuşi forul continental. Incidentele au determinat miercuri condamnări ale autorităţilor britanice şi sârbe, cu excepţia Federaţiei sârbe de fotbal, care dezminte orice incident rasist.