Refăcut după o fractură la tibie, David Villa și-a pierdut locul de titular la FC Barcelona dar și la echipa națională a Spaniei. Fostul atacant al Valcenciei ar putea fi din nou titular, sâmbătă, în meciul pe care catalanii îl vor disputa în deplasare, cu Deportivo La Coruna, în etapa a 8-a din Primera Division.
De la revenirea de pe gazon, Villa a intrat în repriza a doua a meciului de la Sevilla și a marcat golul victoriei (3-2) în prelungirile partidei. Apoi, la El Clasico, Villa nu a mai fost folosit deloc, spre marea sa dezamăgire. Antrenorul Barcelonei, Tito Villanova, a încercat să dea explicații.
«Toată lumea vrea să joace într-un asemenea meci. El este obișnuit să evolueze în astfel de partide, dar să nu uităm că vine după o accidentare gravă și, încet-încet, trebuie să/și intre în ritm», a spus Vilanova.
Dar nu forma fizică a lui Villa este singura problemă în calea titularizării lui David Villa. El are o concurență serioasă în compartimentul ofensiv al catalanilor: Messi, Fabregas, Pedro, Alexis Sanchez.
«Nu sunt obișnuit să nu joc și sunt nerăbdător să o fac. Chiar vreau să joc și sunt pregătit pentru asta», a spus Villa, enervate și de faptul că la naționala Spaniei n-a jucat niciun minut nici în partida cu Franța, de marți, din preliminariile Cupei Mondiale.
Și, totuși, David Villa a apărut în 15 partide ale Barcelonei și Spaniei în acest sezon. Însă numai o singură dată ca titular, aceasta fiind de fapt nemulțumirea atacantului. Singura apariție în echipa de start a Barcelonei s-a consemnat pe 22 septembrie contra Granadei.
Presa spaniolă scrie că, în meciul cu Deportivo de sâmbătă, "El Guaje" va fi titular și va avea șansa să demonstreze că și-a revnit complet. El are un bilanț excelent împotriva acestei formații, în poarta căreia a marcat de 11 ori în 14 partide disputate.
«Sunt convins că treptat va reveni la forma care l-a consacrat și-și va recupera postul de titular», a mai spus Vilanova despre internaționalul spaniol David Villa, care a marcat 52 de goluri în 84 de partide pentru echipa națională a Spaniei.
David Villa este legat de Barcelona printr-un contract valabil până în anul 2014. Manchester City, Liverpool și AC Milan sunt echipele care s-au interest de el în trecut.