Federaţia cehă de fotbal a cerut poliţiei să investigheze acuzaţiile că un meci din primul eşalon a fost trucat.
Federaţia a depus plângere pentru tentativă de corupţie după ce un arbitru a trimis două scrisori care sugerează că un meci din sezonul trecut a fost aranjat, a declarat preşedintele comisiei de disciplină a Federaţiei, Jiri Golda. Acesta a refuzat să precizeze despre ce meci este vorba, precizând că poliţia a cerut acest lucru.
Arbitrul Tomas Adamek a adresat săptămâna trecută cele două scrisori federaţiei. Conform lui Golda, Adamek s-a referit la unul dintre cele 11 meciuri pe care le-a condus în sezonul trecut.
În 2004, o altă afacere de corupţie a implicat circa 30 de oficiali şi de arbitri din Cehia, inclusiv un vicepreşedinte al Federaţiei.
În acest sezon, Sigma Olomouc, câştigătoarea Cupei Cehiei, a primit interdicţie din partea UEFA de a participa la Europa League 2012-2013, din cauza implicării sale într-o afacere a unui meci trucat datând din 2009.