Conducerea clubului de fotbal FC Braşov a acceptat demisia înaintată de antrenorul Sorin Cârţu după partida pierdută duminică în compania formaţiei Pandurii Târgu-Jiu (0-1), în
etapa a 15-a a Ligii 1, potrivit site-ului oficial al grupării de sub Tâmpa.
Despărţirea dintre cele două părţi s-a produs pe cale amiabilă, iar tehnicianul şi-a luat rămas bun de la jucători şi le-a urat acestora multă baftă pe mai departe.
De luni şi până la finalul turului prelungit al acestei ediţii a Ligii 1 de pregătirea echipei se va ocupa "secundul" Adrian Szabo împreună cu Andrei Santa.
Bilanţul lui Cârţu este de o victorie (2-1 cu Rapid, în Giuleşti) şi trei eşecuri în Liga 1 (0-1 cu Petrolul, 0-5 cu CFR Cluj, 0-1 cu Pandurii), o înfrângere în Cupa României (0-1 cu Petrolul).
Zece echipe şi-au schimbat până acum antrenorii în acest tur, singurele care au aceiaşi tehnicieni cu care au început stagiunea fiind Steaua, Pandurii, Dinamo, Concordia Chiajna, Ceahlăul Piatra-Neamţ, Viitorul Constanţa, Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa.