Preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolic, îl va graţia pe legendarul fotbalist sârb Dragan Dzajic, acuzat de o fraudă de milioane din transferurile de jucători de la Steaua Roşie Belgrad la cluburi europene. Cotidianul "Danas" arată că decizia privind graţierea va fi publicată în Monitorul oficial "în scurt timp", moment în care va intra în vigoare.
Procuratura sârbă l-a inculpat pe Dzajic în 2010 pentru abuz de putere şi sustragere de fonduri în timpul preşedinţiei la Steaua Roşie Belgrad (1998-2004). Acuzaţia îi vizează, de asemenea, şi alţi doi foşti conducători ai clubului belgrădean, precum şi o persoană care a girat operaţiunile financiare.
Dzajic, considerat cel mai bun fotbalist sârb în ultimii 50 de ani, a fost deţinut timp de 5 luni în 2008, în perioada anchetei. Finalul procesului penal este prevăzut pentru ianuarie, dar graţierea va fi efectivă chiar şi înainte de încheierea procedurii legale.
Graţierea lui Dzajic intervine în zilele în care Guvernul urmează să anunţe un plan de ajutor pentru clubul-emblemă, iertându-l de mari datorii, precum şi înaintea creării unui grup de lucru, condus de fotul fotbalist, care va conduce Steaua Roşie până la alegerea noului preşedinte, cel mai probabil în decembrie. Presa scrie că Dzajic ar putea fi candidat din nou pentru a conduce din funcţia de preşedinte Steaua Roşie Belgrad.