Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Petre Grigoraş, a declarat, că jucătorii gorjeni au demonstrat cu Astra Giurgiu cum se poate pierde un meci în 9-10 minute, subliniind că "aerul înălţimilor i-a afectat fizic şi psihic pe aceştia.
"Am demonstrat cum se poate pierde în 9 sau 10 minute. Am discutat ceva la pauză şi altceva s-a făcut în teren. Unii jucători nu înţeleg cât de greu este să ajungi în fruntea clasamtnului. Unii jucători nu înţeleg cât de uşor poţi ajunge mare fotbalist şi o să cadă jos de tot. În partea a doua am jucat cu vârful picioarelor, am fost în aer, şi cred că aerul înălţimilor i-a afectat şi fizic şi psihic. Unii jucători au încercat să joace mai mult pentru ei. Cum ne-am prezentat în partea a doua, nu aveam nicio şansă. Sunt supărat pe ei, dar şi pe mine. Accept înfrângerea, dar azi am tratat partida ca şi cum ni s-ar fi cuvenit locul doi şi am demonstrat cum nu trebuie să te prezinţi. Ne-am dezamăgit fanii, sunt destul de trist", a declarat Grigoraş.
Echipa
Astra Giurgiu a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-1), formaţia Pandurii Târgu-Jiu, într-un meci contând pentru
etapa a 17-a a Ligii 1, şi a trecut pe locul doi în clasament. Pentru Astra au marcat Seto (9), Mureşan (48), Budescu (53) şi Fatai (55), iar pentru Pandurii a înscris Maxim (43).