Denis Cheryshev a intrat aseară pe teren la meciul dintre Real Madrid şi Alcoyano din Cupa Spaniei, devenind primul jucător rus care a disputat un meci oficial în tricoul grupării de pe Santiago Bernabeu.
La declaraţiile date televiziunilor după meci, Denis Cheryshev s-a îmbrăcat cu un tricou al Realului pe care avea toate autografele coechipierilor.
Ultimele şase săptămâni au fost foarte intense pentru atacantul rus, care după ce a câştigat meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul European Under 21, într-un meci câştigat de ruşi împotriva Cehiei, a debutat şi la naţionala mare a Rusiei în amicalul cu Statele unite ale Americii. Dacă la reprezentativa Rusiei a intrat în repriza secundă, la Real Cheryshev a jucat titular în meciul din 16-imile Cupei Spaniei.
"Aşteptam acest moment încă din prima zi de când am venit la Real, la vârsta de 11 ani", a declarat Cheryshev, care acum are 22 de ani. "Este o senzaţie de nedescris, sunt foarte mulţumit. Vreau să joc cât mai mult în viitor şi să-mi îndeplinesc şi alte vise pe care le am ca fotbalist", a mai spus jucătorul.
Cheryshev a rămas pe teren până în minutul 61, când a fost înlocuit de Di Maria şi susţine cu nu va uita nici momentul în care a ieşit de pe teren: "Când am ieşit de pe teren, Jose Mourinho m-a îmbrăţişat şi a fost un moment emoţionant pentru mine. Înainte de meci, mister mi-a spus că are încredere în mine şi mi-a spus să joc în acest meci aşa cum o fac la echipa de tineret. Vreau să-i răsplătesc încrederea pe care mi-o acordă. Voi păstra acest tricou cu care am debutat pentru că are toate autografele colegilor mei".
Cheryshev este un jucător polivalent, care poate evolua pe ambele flancuri ale atacului echipei sale. Atacantul rus a devenit cunoscut la echipele de tineret şi juniori şi pentru şutul său foarte puternic-
Cheryshev a sosit în Spania în anul 1996, când tatăl Dmitri a tecut de la Dinamo Moscova la Sporting Gijon, unde a jucat 119 meciuri şi a marcat 35 de goluri.
"Denis este un băiat care trage cu dinţii pentru a demonstra că merită un loc de titular. A muncit mult pentru a ajunge la acest debut, iar acum trebuie să-şi depăşească tatăl. De aceea, voi fi foarte exigent cu el", a declarat Dmitri Cheryshev.
Aitor Karanka, asistent al lui Mourinho la Real Madrid, a vorbit şi el despre calităţile jucătorului şi despre "viitorul minunat" pe care-l are acesta în faţă. "Ne-a surprins pe toţi maturitatea cu care joacă la vârsta aceasta. S-a remarcat încă de la echipa a doua, Real Madrid Castilla, unde a jucat 73 de meciuri şi a marcat de 15 ori", a spus Karanka.
RomanianSoccer