Fostul stelist George Galamaz a renunţat la despăgubirile în valoare de 50.000 de lei pe care i le-a cerut agresorului său, Dragoş Enache, dar şi la plângerea pe care a depus-o împotriva acestuia după ce, în timpul meciului dintre Petrolul Ploieşti şi Steaua Bucureşti care s-a jucat la data de 30 octombrie 2011, suporterul Petrolului l-a lovit pe fotbalist cu pumnul.
Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat, miercuri, în cazul apelului formulat de George Galamaz împotriva sentinţei Tribunalului Prahova care l-a condamnat, la data de 9 februarie, pe Dragoş Enache la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de cinci ani.
Astfel, instanţa de judecată a admis apelul declarat de partea vătămată George Galamaz şi a descontopit pedepsele repunându-le în individualitatea lor, fiind vorba despre o pedeapsă de trei ani de detenţie pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, o alta de doi ani şi şase luni de închisoare pentru deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu şi o a treia de şase luni pentru lovire sau alte violenţe.
Potrivit deciziei instanţei, a fost încetat procesul penal împotriva lui Dragoş Enache pentru lovire şi alte violenţe în condiţiile în care George Galamaz a retras plângerea depusă împotriva lui, iar prin recontopirea celorlalte două pedepse a rezultat o pedepsă de trei ani de închisoare.
De asemenea, Galamaz a renunţat la despăgubirile civile de 50.000 de lei pe care trebuia să le primească de la Dragoş Enache prin decizia Tribunalului Prahova, Curtea de Apel înlăturând obligaţia inculpatului de la plata acestora.
Instanţa a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, obligându-l, de asemenea, pe inculpat la plata sumei de 600 de lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins ca nefondate apelurile declarate de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul Dragoş Enache împotriva aceleiaşi sentinţe.
Sentinţa nu este una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunţare pentru apelantul-parte civilă George Galamaz şi de la comunicare pentru intimatul-parte civilă Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr.Carol Davila" Bucureşti.
Tribunalul Prahova l-a condamnat, în luna februarie, la trei ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de cinci ani pe Dragoş Enache, suporterul Petrolului care l-a lovit pe stelistul George Galamaz la 30 octombrie 2011, în timpul unui meci din Liga 1 de fotbal desfăşurat pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti.
De asemenea, lui Enache i-a fost interzis dreptul de acces la competiţii sportive pe o perioadă de patru ani şi a fost obligat la plata de despăgubiri în valoare de 50.000 de lei către partea civilă George Galamaz şi la plata a 238,50 lei către Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Militar Central Dr.Carol Davila - Bucureşti.
Meciul dintre Petrolul Ploieşti şi Steaua Bucureşti, disputat pe 30 octombrie, în etapa a 12-a a Ligii 1 de fotbal, a fost întrerupt în finalul primei reprize din cauza incidentelor produse de suporterii echipei gazdă.
După ce fundaşul stelist George Galamaz a fost lovit cu pumnul de Dragoş Enache, pătruns pe teren în minutul 44 al meciului de pe stadionul ""Ilie Oană"" din Ploieşti, jucătorii stelişti au ripostat, iar Novak Martinovic şi portarul Răzvan Stanca l-au lovit cu piciorul pe suporterul agresor, înainte ca acesta să fie evacuat de pe teren de forţele de ordine.
Arbitrul Robert Dumitru i-a eliminat pe cei doi stelişti pentru acest gest, iar busculada generală a continuat cu protestele steliştilor.
Dragoş Enache a fost reţinut de procurori, iar judecătorii au emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui pentru 29 de zile.
Dosarul a fost preluat de procurorii DIICOT, după ce anchetatorii au descoperit că suporterul consumase ecstasy.
George Galamaz a devenit între timp jucător al echipei Petrolul Ploieşti.