Clubul elen de fotbal Panathinaikos Atena, confruntat cu mari probleme financiare, nu mai poate face faţă cheltuielilor cu electricitatea, astfel încât administratorul stadionului a cerut ca echipa să dispute meciurile sale doar pe timp de zi.
"Din cauza dificultăţilor financiare, Panathinaikos nu mai este în măsură să acopere cheltuielile pentru stadion", a anunţat într-o scrisoare adresată Ligii şi Federaţiei elene, precum şi unui post de televiziune, Petros Galaktopoulos, preşedintele societăţii care gestionează stadionul "Olimpic" din Atena.
"Din acest motiv, ar trebui ca echipa să dispute meciurile de pe teren propriu numai ziua, pentru a evita cheltuieli suplimentare cu nocturna, ceea ce ar duce la creşterea datoriilor", se arată în text.
Panathinaikos, care are 20 de titluri de campioană a Greciei în palmaresul său, are în vedere deja de mai mult timp să părăsească costisitorul stadion "Olimpic" în luna ianuarie a anului viitor, urmând să joace meciurile de acasă pe istoricul stadion "Apostolos Nikolaidis".