Internaţionalul spaniol Fernando Llorente şi-a anunţat decizia "fermă" de a se despărţi de actuala sa echipă, Athletic Bilbao, la finalul contractului său, pe 30 iunie 2013, precizând că unul dintre motive îl reprezintă "atmosfera rea" care, în opinia sa, a fost generată de o parte a presei locale împotriva sa.
"Presa nu a ajutat cu nimic, este clar. Majoritatea lucrurilor care s-au scris au fost minciuni, însă în final ceea ce au obţinut ziariştii este că o parte dintre suporteri sunt împotriva mea şi îmi cer să plec", a explicat Llorente la prima sa apariţie în faţa presei din acest sezon.
Atacantul a dezvăluit că a luat decizia de a pleca după fluierăturile cu care a fost întâmpinat de o parte a suporterilor pe stadionul San Mames, în data de 2 august, cu ocazia primei partide oficiale din acest sezon, împotriva formaţiei Slaven Belupo, în
Europa League.
"În acel moment m-am întristat pentru modul în care au decurs lucrurile şi am luat această decizie", a precizat jucătorul, adăugând însă că se simte
"iubit de cea mai mare parte" a susţinătorilor lui Athletic. Un alt motiv al hotărârii sale de a pleca de la Bilbao îl reprezintă dorinţa
"de a creşte pe plan sportiv şi a încerca alte lucruri". El a negat, însă, că plecarea sa ar avea o motivaţie financiară, adăugând că oferta pe care i-a făcut-o clubul pentru prelungirea contractului a fost de-a dreptul "
irezistibilă".