Dacă nu va fi în acest an, va fi în următorul. Michel Platini s-a resemnat: Lionel Messi, după ce l-a egalat pe Le Roi, Van Basten şi Cruyff la numărul de Baloane de Aur câştigate (3) este predestinate să mai câştige şi altele. "Sunt sigur că va depăşi recordul nostru", susţine preşedintele UEFA, aflat la Nyon. "Nu ştiu dacă în acest sezon sau în următorul dar îl va lua pe cel de-al patrulea şi ne va depăşi", este sigur francezul. Platini a spus cât de greu e să câştigi acest trofeu: "Este mereu greu, trebuie să joci într-un mare club. Eu pe ale mele le-am câştigat toate când jucam la Juventus".
Platini a ţinut să facă şi câteva precizări în legătură cu modul în care se desfîşoară
Liga Campionilor de astăzi şi în legătură cu modul în care se va desfăşura Europa League în viitor. În prezent, echipe precum Viktoria Plzen, Bate Borisov, Apoel Nicosia, Nordsjaelland sau Zilina au făcut salturi până în fazele grupelor, în condiţiile în care în sezonul 2009-2010, doar cinci locuri reyervate naţiunile slab dezvoltate fotbalistic erau disponibile pentru grupe.
"Turneul a devenit unul mult mai democratic, înainte erau doar 8 campioane în ţara lor în grupe, acum sunt 15. Este un bine pentru creşterea din punct de vedere fotbalistic a anumitor ţări. Rolul meu este acela de a apăra fotbalul, fotbalul pentru toţi. O competiţie nu este frumoasă dacă se joacă mereu în aceeaşi ţară, pe acelaşi stadion, între aceleaşi echipe. Pentru mine, fotbalul este şi pentru cei mari şi pentru cei mici. Nu mi-a fost fost uşor să duc mai departe această politică, am primit critici, dar până la urmă cred că a fost o reuşită. Apoel, care a ajuns anul trecut până în sferturi cu Real Madrid, ar putea confirma", a declarat Platini.
"Nu eliminăm Europa League"
În ceea ce priveşte competiţia a doua europeană ca valoare organizată de UEFA,
Europa League, Michel Platini a spus:
"Eu am afirmat că vom reflecta asupra formei de desfăşurare a cupelor între 2015 şi 2018, discutm despre asta, poate vom lua o decizie în 2014, nu s-a hotărât încă nimic. Dar n-a spus nimeni că vom elimina Europa League. Unora nu le place această competiţie? Eu nu pot să vorbesc în numele a două sau trei ţări, eu trebuie să reprezint 53 de federaţii. Este o competiţie foarte popular, pe care toată lumea o poate câştiga. Trebuie să vedem ce putem face, oricum sunt discuţii în curs pentru a o îmbunătăţi ".
"La Euro 2020 nu vom duce englezi pana-n Kazahstan"
Michel Platini a vorbit şi despre Campionatul European din 2020, turneu care va fi găzduit în mai multe oraşe europene şi susţine că prioritari vor fi suporterii, în funcţie de ei urmând să se aleagă stadioanele pe care se vor juca meciurile.
"Necesităţile suporterilor va consitui o prioritate. Nu putem să-I ducem de exemplu pe fanii englezi de la Lisabona în Kazahstan de la un meci la altul. A fost greu să se meargă şi-n Polonia şi Ucraina. Campionatul European din 2020 va fi unul al suporterilor", afirmă Platini.
UEFA va allege oraşele în care se va juca Euro 2020 cel mai probabil în martie 2014. Se pare că 40 de naţiuni sunt interesate să găzduiască meciuri.
RomanianSoccer