Nicușor Stanciu neagă declarațiile apărute în presă în ultima perioadă conform cărora și-ar dori ca din această iarnă să se despartă de FC Vaslui. Fotbalistul spune că vorbele nu îi aparțin și că nu a spus niciodată că ar vrea să plece de la formația vasluiană. "Perla Vasluiului", cum este alintat de patron, spune că pentru el anul ce stă să se încheie nu a fost așa cum și-ar fi dorit, ținând cont că în 19 etape nu a marcat nici un gol. Stanciu își dorește de la noul an să fie sănătos și să-și ajute echipa să se claseze cel puțin pe poziția a dou
a.
Nici nu ai intrat bine în vacanță că deja se zvonește că vrei să pleci de la Vaslui!
Am văzut și eu că au apărut prin ziare informații conform cărora aș vrea să plec de la Vaslui, că aici mă plictisesc.
Și, sunt adevărate zvonurile?
Vreau să spun că nu e nimic adevărat din ce a apărut acolo, eu nu am declarat nimic. Nu vreau să plec de la Vaslui și nu am spus niciodată că aș vrea să plec de aici.
Locul 3 în clasament după 19 etape, putea Vasluiul să câștige mai multe puncte?
Toți credeam că putem mai mult. Am pierdut puncte la Mediaş, la Constanța, cu echipe cu care nu trebuia să ne împiedicăm, dar punctele sunt pierdute și nu mai putem face nimic. Nu ne rămâne decât să sperăm că din retur nu vom mai face astfel de greșeli.
După părerea ta, venirea lui Viorel Hizo la echipă a fost benefică?
Da! Cred că venirea lui Hizo este benefică deoarece aveam nevoie de o schimbare. Cu dânsul este mult mai multă disciplină la echipă și avem o încredere mult mai mare în noi, suntem un grup mai unit.
Mai are FC Vaslui șanse să prindă Steaua din urmă?
Nu știu dacă mai sunt șanse, dar putem să diminuăm diferența de puncte dintre noi și Steaua și să ocupam măcar locul doi în clasament la finalul campionatului.
Cum a fost pentru tine anul 2012?
Pentru mine nu a fost un an foarte bun deoarece nu am reușit deloc să marchez. Ce mă face pe mine bucuros este faptul că am evoluat în toate meciurile și că de fiecare data când am intrat pe teren mi-am făcut treabă și am încercat să îmi ajut echipă cât am putut eu de mult.
Ce îți dorești de la noul an?
Îmi doresc să fiu sănătos, să continui la FC Vaslui și împreună cu colegii mei să reușim să prindem măcar locul 2.
Speri că anul 2013 să vină cu cel puțin o convocare la prima reprezentativă?
Nu mă gândesc la asta, dar dacă voi lucra bine și îmi voi face treaba, domnul Pițurcă mă va convoca, dacă nu, voi evolua în continuare la echipa de tineret acolo unde de altfel sunt și căpitanul echipei, lucru care mă motivează în plus.
Ce vei face de sărbători?
Crăciunul mi-l voi petrece acasă cu familia mea, care mi-a lipsit foarte mult, iar revelionul îl voi petrece cu prietenii mei la o cabană.
Dacă tot este final de an ai avea de transmis un gând bun pentru suporteri, colegi și cei din conducerea clubului?
Le doresc sărbători fericite și multă sănătate tuturor oamenilor din Vaslui, celor din conducerea clubului și nu în ultimul rând colegilor mei. Sper că anul care vine să fie unul mult mai bun decât cel care se încheie și în acelasti timp îmi doresc că în 2013 să îi facem pe toți fericiți prin rezultatele noastre.