Adrian Porumboiu a anunțat că va restructura din temelii echipa Vasluiului, renunțând la jucătorii peste 26 de ani. Printre cei vizați de schimbare se află și portarul Dănuţ Coman, chiar dacă are abia jumătate de sezon petrecut în tricoul "galben-verde". Goalkeperul echipei FC Vaslui nici nu vrea să audă de o despărțire și este decis să pună umărul serios la îndeplinirea obiectivelor.
La Vaslui, Dănuţ Coman nu a avut parte de cel mai bun tur de campionat, încasând cam multe goluri în meciurile cât a apărat poartă "galben-verzilor". Este drept că au fost și partide când Coman și-a salvat echipa de la înfrângere, peste toate fostul portar al naționalei spunând că a avut parte de un an foarte bun. Vizat și el de remanierea lotului, Coman nu vrea să audă de o despărțire, cel puțin până la încheierea contractului, scadent în vară.
"Ma simt foarte bine acum, sunt refăcut în totalitate. Pot să spun că sunt mulțumit de evoluția echipei din acest tur de campionat ținând cont că este o echipă noua. Pentru orice echipă noua trebuie timp pentru omogenizare, pentru relațiile de joc și cred că altfel va arată echipa din returul campionatului. Pentru mine a fost un an bun, a fost o schimbare importantă în carieră mea, o schimbare pe care nu o anticipăm. Pot să spun că sunt mulțumit de ce am găsit la Vaslui. Întotdeuna ne gândim că ar putea fi mai bine, dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas, de asta spun că după pauza competițională echipa va arată mul mai bine. Locul pe care îl ocupăm acum eu spun că este un loc bun și trebuie să fim mulțumiți pentru că este un loc care ne permite să ne pregătim cât mai bine și să sperăm la mai mult în retur", a declarat Dănuţ Coman.
Accidentările care l-au necăjit în acest tur îl fac pe Dănuţ Coman să își dorească mai mult că oricând să fie sănătos pentru a avea parte de un final de carieră liniștit.
"Îmi doresc multă sănătate pentru că în cariera mea am trecut prin multe și știu că sănătatea este cea mai importantă. Îmi doresc ca echipă să ajungă acolo sus unde ne dorim cu toții, știm că ne va fi foarte greu, dar vom luptă până la ultimul meci", a mai spus Coman.