Preşedintele clubului de fotbal Pandurii anunţă, pentru partea a doua a campionatului intern din care s-au scurs deja două runde, un nou obiectiv, acela de clasare pe unul dintre locurile 2-4 ale Ligii 1.
Totodată, șeful "pandurilor" confirmă faptul că o "așezare" pe una dintre pozițiile mai sus menționate reprezintă o țintă realizabilă, iar pentru asta a declarat că este gata să mai aducă încă trei piese importante pe lângă cei patru cu care deja s-a bătut palma.
Marin Condescu a declarat că decizia schimbării obiectivului a fost luată de noul Consiliu de Administrație al clubului, iar în acest sens a precizat că nu vor fi probleme financiare pentru a-i asigura antrenorului un lot competitiv:
"Vom avea disponibilități pentru a completa banca astfel încât să ne îndeplinim obiectivul", a declarat Marin Condescu. Președintele "pandurilor" a menționat că în luna februarie, reprezentanți ai UEFA vor inspecta baza de la Târgu-Jiu pentru a constata dacă se pot juca pe stadionul "Municipal Tudor Vladimirescu" meciuri din competițiile europene.
"Analiza și raportul care s-au făcut la Federația Română de Fotbal la finele turului de campionat ne-a găsit pe o poziție de cupe europene. Reprezentantul UEFA va veni să inspecteze baza noastră sportivă. Sperăm să remediem toate neajunsurile care vor fi constatate și să jucăm cel puțin tururile preliminare la Târgu-Jiu. Eu sper să găsim forța financiară necesară să fim pregătiți pentru orice joc din Europa League să-l disputăm la Târgu-Jiu", a mai declarat Marin Condescu.