Portughezul Paulo Sousa a demisionat din postul de antrenor al echipei de fotbal Videoton FC Székesfehérvár, una dintre cele mai importante din Ungaria, invocând anumite probleme personale.
Conform clubului maghiar, Paulo Sosa, care semnase în 2011 un acord pe trei ani cu Videoton, a decis să renunţe la funcţie "din motive familiale", a precizat clubul într-un comunicat postat luni pe site-ul oficial.
În vârstă de 42 ani, Paulo Sousa a evoluat de 52 ori în reprezentativa Portugaliei şi a îmbrăcat, ca jucător, tricoul unor echipe precum Benfica Lisabona, Juventus Torino sau Borussia Dortmund, cucerind două Ligii ale Campionilor, înainte de a deveni antrenor. El pregătea echipa ungară începând din vara anului 2011, după ce a lucrat anterior în Marea Britanie. Sub conducerea sa, Videoton s-a clasat pe locul secund în ediţia trecută a campionatului ungar, iar acum ocupă poziţia a patra.
Potrivit AFP, numele lui Paulo Sousa a fost vehiculat pentru postul de antrenor al echipei americane New York Red Bulls.