FIFA intenţionează să revoluţioneze piaţa transferurilor şi va ajuta cluburile să nu mai apeleze la impresari, care în 2012 au încasat în medie un procent de 28 la sută din transferurile internaţionale.
FIFA dezvoltă un sistem care va permite cluburilor să încheie acorduri directe între ele şi care oferă informaţii asupra jucătorilor aflaţi pe lista de transferuri.
"Acest sistem va revoluţiona piaţa transferurilor internaţionale şi naţionale", a precizat Jacques Anouma, preşedintele Comisiei cluburilor din cadrul FIFA.
Cluburile se plâng de interferenţa agenţilor, care ridică substanţial suma de transfer.
Sistemul gândit de FIFA se numeşte Global Player Exchange, la care sunt invitate să se înscrie alături de cluburi şi federaţiile naţionale. Sistemul va oferi acces pe piaţa informaţiilor şi posibilitatea de contact direct între cluburi.
FIFA plănuieşte să restricţioneze afacerile impresarilor, prin reguli care să le limiteze implicarea lor în transferul drepturilor asupra unui jucător. Noul set de reguli va fi discutat de Comitetul executiv în reuniunea din 20 şi 21 martie de la Zurich. Tot atunci va fi publicat bilanţul detaliat al pieţei transferurilor, care în 2011 s-a ridicat la 2,25 miliarde euro.