Nimic nu pare să-i poată sta-n cale Barcelonei în actuala ediție a Primerei Division. Catalanii au depășit ușor, duminică, cea mai bună defensivă din campionat, cea a echipei Malaga, impunându-se cu 3-1 pe terenul acesteia, în etapa a 19-a.
Lionel Messi, care a jucat primul meci după ce a primit Balonul de Aur, a dat două pase decisive și a marcat un gol.
Barcelona a obținut a 18-a victorie în 19 meciuri jucate. Catalanii au un avans de 11 puncte față de Atletico Madrid în
clasament Primera Division Spania și de 18 puncte față de Real Madrid.
Până la această partidă, Malaga primise numai 13 goluri, adică avea o medie de 0,68 de goluri încasate pe meci.
Lionel Messi a marcat în al 9-lea meci consecutiv în Primera Division. El a deschis scorul în minutul 27, interceptând o pasă trimisă de către un fundaș spre propriul portar. Tot el a pasat apoi la golurile lui Cesc Fabregas (50) și THiago Alcantara (82). Golul de onoare al gazdelor a fost înscris de Bounanotte (90).
La Barcelona, a revenit pe bancă antrenorul Tito Vilanova, care în luna decembrie a suferit o operație pentru extirparea unei tumori canceroase la glandele salivare. Lionel Messi, după meciul de la Malaga, a fost lăudat în cel mai citit cotidian din Madrid, Marca.
"Argentinianul are nouă jocuri consecutive în care a marcat.Insistența sa în fața porții și dorința de a marca nu vor pieri niciodată. A reușit să înscrie în turul de campionat 27 de goluri, o cifră impresionantă. Cele 9 meciuri la rând în care a marcat s-au întins pe perioada a două luni și zece zile. Totul a început pe 3 noiembrie cu un meci cu Celta Vigo. Au urmat dublele din meciurile cu Mallorca, Zaragoza, Levante, un gol cu Bilbao si apoi din nou duble în partidele cu Betis Sevilla și Atletico. Înainte să joace duminică și să înscrie la Malaga, mai punctase cu Valladolid și Espanyol", scrie Marca despre Messi.
Barcelona a realizat un record acumulând după terminarea turului de campionat 55 de puncte din 57 posibile. PRecedentul record era cu 3 puncte mai puțin.
Echipa antrenată de Tito Vilanova a acumulat 96,5 la sută din punctele puse în joc. Doar un egal cu Real Madrid în debutul campionatului i-a împiedicat pe catalane să aibă procentaj de sută la sută.
Precedentul record fusese stability tot de Barcelona, cu Pep Guardiola antrenor, în stagiunea 2010/2011, când Barca avea după tur 52 de puncte.