Preşedintele clubului FC Barcelona, Sandro Rosell, a anunţat, că fundaşul francez Eric Abidal, care a fost supus unui transplant de ficat în 2012, va reveni la sfârşitul lunii ianuarie pe teren.
"În principiu, dacă nu va interveni ceva neprevăzut, Abidal va avea documentele oficiale de la federaţie care-i vor permite să joace înainte de data de 30 ianuarie", a declarat azi Rossel la postul de radio RAC1.
"Din acest moment, contractul său se va derula la fel ca înainte de operaţie, el va fi cu acte în regulă jucătorul Barcelonei", a mai precizat preşedintele Barcelonei.
În luna decembrie, Abidal (33 de ani) declara că "se simte foarte bine şi că abia aşteaptă să revină în competiţie".
Abidal nu a mai jucat pentru Barcelona de pe 26 februarie 2012.
RomanianSoccer