Fostul căpitan al reprezentativei de fotbal a României, Gheorghe Hagi, şi-a făcut apariţia joi în cantonamentul din Antalya (Turcia) al echipei pe care o patronează, Viitorul Constanţa, anunţă gruparea dobrogeană.
Imediat cum a sosit, Hagi a plecat direct spre terenul de antrenament, asistând la ultima parte a şedinţei de pregătire din cursul dimineţii a jucătorilor de la Viitorul, care au ajuns în Turcia încă de miercuri.
Pe durata stagiului de pregătire din Antalya, care se va încheia pe 6 februarie, elevii antrenorului Cătălin Anghel vor disputa patru meciuri de pregătire: pe 27 ianuarie cu FK Rad Belgrad (Serbia, locul 5 în prima ligă), pe 31 ianuarie cu RNK Split (Croaţia, locul 6 în prima ligă), pe 3 februarie cu FC Hradec Kralove (Cehia, locul 13 în prima ligă), iar pe 5 februarie cu un adversar încă nestabilit.