Liga 1 de fotbal ar putea avea din sezonul 2013-2014 un număr de 14, 16 sau 18 echipe, după cum a declarat Valentin Alexandru, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, după Adunarea generală a preşedinţilor celor 18 grupări din eşalonul de elită.
În perioada 4-31 martie se vor depune documentele pentru licenţiere în vederea sezonului competiţional 2013-2014 de către toate cluburile din
Liga 1 şi cele aflate pe primele locuri în liga a doua cu şanse de promovare. În funcţie de câte echipe vor obţine licenţierea, LPF va stabili structura viitorului sistem competiţional, care poate să aibă 14 echipe, cu play-off şi play-out, 16 echipe sau 18 echipe.
"Vom decide noul sistem competiţional din campionatul Ligii 1 de fotbal, numai după ce vom vedea câte echipe îşi vor lua licenţa. Noi suntem pregătiţi pentru orice variantă posibilă", a declarat Valentin Alexandru, la întâlnirea cu jurnaliştii, după Adunarea generală.
Oficialul LPF a precizat că Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a precizat că va aproba sistemul pe care îl va recomanda LPF.
Valentin Alexandru a mai spus că rigorile UEFA pentru obţinerea licenţierii vizează, în primul rând, acele cluburi care participă la competiţiile internaţionale.
Pe ordinea de zi a Adunării Generale s-a aflat propunerea unui acord între angajator şi angajaţi în lumea fotbalului.
Clubul de fotbal Viitorul Constanţa a făcut câteva propuneri de modificare a legislaţiei, pentru micşorarea fiscalităţii pe care trebuie să o suporte acum grupările de fotbal.
Valentin Alexandru a mai precizat că toate cluburile din
Liga 1 au fost de acord pentru reluarea campionatului de fotbal, ediţia 2012-2013, la data de 23 februarie.
Adrian Ionescu, ofiţer de presă al LPF, a precizat că în cadrul Adunării generale s-a anunţat că din această vară, începând cu ediţia de campionat 2013-2014, în cadrul Federaţiei Române de Fotbal va funcţiona Comisia de arbitraj, care va avea, la nivel naţional, rolul Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv (TAS) ce activează pe plan internaţional.