Antrenorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, Jose Mourinho, consideră că atacantul şi compatriotul său Cristiano Ronaldo este un jucător "de pe altă planetă", cel mai bun care l-a antrenat vreodată.
"Cred că niciunul dintre jucătorii extraordinari pe care i-am pregătit în cursul carierei mele nu se vor supăra dacă voi spune că, da, Cristiano Ronaldo este cel mai bun fotbalist pe care l-am antrenat vreodată", a declarat Mourinho.
"Sunt alţi jucători pe care îi voi păstra mereu în adâncul inimii pentru alte lucruri, angajamentul lor de exemplu, însă din punct de vedere al nivelului de joc, Ronaldo este cel mai bun, un fotbalist de pe altă planetă", a precizat "The Special One".
După un început mai dificil de sezon, Cristiano Ronaldo pare să-şi fi recăpătat forma care l-a consacrat chiar înaintea duelului cu fostul său club, Manchester United. Sâmbătă, în partida de campionat cu FC Sevilla, starul portughez a reuşit o triplă, ajungând la 24 de goluri marcate de la debutul actualei ediţii din Primera Division, liderul clasamentului golgheterilor fiind Lionel Messi (FC Barcelona), cu 35 de goluri.