Portarul german al echipei austriece de fotbal Rapid Viena, Georg Koch, suferă de surditate la urechea dreaptă, după explozia unei petarde provenind din tribuna rezervată suporterilor formaţiei Austriei Viena, în timpul derby-ului campionatului Austriei, a anunţat medicul clubului.
"Are dureri puternice la urechea dreaptă, pentru moment nu aude nimic. Mi-a spus că este din cauza unei petarde, care a explodat în faţa sa", a declarat dr. Benno Zifko. "Nu ştim dacă această surditate va dura câteva săptămâni sau va rămâne permanentă", a adăugat medicul.
Incidentul a survenit în minutul 6 al meciului contând pentru etapa a 7-a, Koch trebuind să fie schimbat. La final, Rapid Viena a câştigat cu 3-0.
După meci, preşedintele ligii austriece de fotbal, Georg Pangl, a indicat că Bundesliga se va sesiza în legătură cu acest incident, în teorie ambele echipe fiind pasibile de sancţiuni: Austria din cauza comportamentului suporterilor, Rapid pentru lipsa de securitate pe stadion, arătându-se încrezător în ce priveşte găsirea vinovatului, graţie videosupravegherii.