Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, după calificarea în
optimile de finală ale Europa League, că victoria în faţa formaţiei Ajax Amsterdam nu este una istorică, dar a precizat că este un succes important pentru fotbalul românesc.
"Nu cred că este o victorie istorică, ci una foarte importantă pentru Steaua şi fotbalul românesc. Am muncit mult, iar victoria este importantă pentru moralul jucătorilor noştri. A fost un joc bun în care am reuşit să-i blocăm pe adversari la mijlocul terenului. Mă bucur că am avut ocazii şi că am reuşit să şi marcăm, ceea ce la Amsterdam nu am reuşit. Urmează două meciuri grele în Europa League, cu o echipă foarte puternică, dar până atunci ne concentrăm pe campionat. Repet, cel mai important pentru noi este să câştigăm titlul cu numărul 24", a spus Reghecampf.
Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în optimile Europa League, după ce a învins, joi, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, formaţia olandeză Ajax Amsterdam, în manşa secundă a 16-imilor competiţiei. După 120 de minute de joc, scorul era 2-0, golurile fiind marcate de Latovlevici (38) şi Chiricheş (76). La loviturile de departajare, pentru Steaua au înscris Rusescu, Nikolici, Filip şi Latovlevici. Pentru Ajax Amsterdam au marcat Eriksen şi De Jong şi au ratat Schone şi Moisander. În tur, Ajax Amsterdam s-a impus cu scorul de 2-0.