Tehnicianul nu a dorit să comenteze pedeapsa primită de Cadu pentru faultul dur asupra lui Milanov din timpul meciului FC Vaslui - CFR Cluj.
"Am vorbit cu un doctor care mi-a spus că dacă l-ar fi lovit puţin mai jos, jucătorul Milanov ar fi putut să moară prin asfixie. A fost vorba de trei-patru centimetri. Din punctul meu de vedere, Cadu este un subiect închis pe care nu vreau să-l comentez. Ceea ce mă interesează acum este să văd cum se simte Milanov şi dacă i s-a făcut o proteză mobilă care l-ar ajuta să intre mai repede în teren, un fel de proteză care ar avea şi rol de protecţie pentru toată faţa. Nu mă interesează ce se întâmplă cu jucătorul care l-a faultat", a declarat Viorel Hizo. Antrenorul a spus că nu ştie dacă Milanov a acceptat scuzele lui Ricardo Cadu sau ca acesta din urmă să-i plătească tratamentul medical.
Fundaşul portughez Ricardo Cadu, de la CFR Cluj, a fost suspendat 9 etape şi amendat cu suma de 18.000 de lei, joi, de către Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), în urma eliminării din meciul cu FC Vaslui (0-0), de luni, din etapa a 20-a a Ligii 1.
Cadu a fost eliminat în min.42 al partidei de la Vaslui de arbitrul Ovidiu Haţegan (Arad), după ce l-a lovit cu genunchiul în cap pe fundaşul bulgar Zhivko Milanov (FC Vaslui), într-o fază de joc. Milanov şi-a pierdut cinci dinţi în urma acestei intervenţii brutale a căpitanului echipei clujene şi a fost transportat de urgenţă la spital, cu traumatism cranio-facial.
Fostul fotbalist al FC Vaslui, Liviu Antal, a fost achiziţionat de gruparea turcă Gençlerbirliği SK, la care este legitimat şi Bogdan Stancu, informează cotidianul Milliyet. Potrivit sursei...
Comisia de Disciplină a FRF i-a interzis grupării FC Vaslui, retrogradată în liga secundă după ce nu a primit licenţa, să mai transfere sau să legitimeze jucători din cauza datoriilor...
Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul FRF l-a declarat liber de contractul cu FC Vaslui pe fundaşul Nicolae Muşat, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de...
Portarul echipei FC Vaslui, Cătălin Straton, a declarat, miercuri, că așteaptă să devină jucător liber de contract pentru a putea semna cu o altă formație și a precizat că speră ca...
Astra Giurgiu a învins în deplasare, cu scorul de 4-1 (1-0), formația FC Vaslui, în primul meci al etapei 34, ultima a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Marian Cristescu...
Fotbalistul echipei FC Vaslui, Rareș Lazăr, în vârstă de 15 ani, a devenit la meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamț, contând pentru etapa a 33-a a Ligii 1, cel mai tânăr jucător al actualului...
Formația Oțelul Galați a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-1 (4-1), echipa FC Vaslui, într-un meci contând pentru etapa a 32-a a Ligii 1. Pentru Oțelul au marcat Henrique...
FC Vaslui a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația Pandurii Târgu-Jiu, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii 1. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Liviu Antal, în minutul...
Clubul FC Vaslui nu a primit licența pentru sezonul 2014-2015 al Ligii 1, gruparea moldoveană nefăcând apel la decizia primei instanțe a Comisiei de licențiere a FRF. Din cele 18 grupări din...
Antrenorul secund Costinel Botez va asigura interimatul la conducerea tehnică a echipei FC Vaslui, ca urmare a plecării lui Liviu Ciobotariu, au anunțat reprezentanții grupării vasluiene....
Antrenorul Liviu Ciobotariu a declarat că a decis să demisioneze de la conducerea tehnică a echipei FC Vaslui, deoarece nu mai putea gestiona situația în care se află gruparea moldavă....
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani
Andreas Calcan
România
32 ani
Antonio Nocerino
Italia
41 ani
Bart Goor
Belgia
53 ani
Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani
Benjamin van Leer
Olanda
34 ani
Bogdan Rusu
România
36 ani
Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani
Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani
Evander Sno
Olanda
39 ani
Fabien Barrillon
Franţa
38 ani
Florian Riedel
Germania
36 ani
Gai Assulin
Israel
35 ani
Ioan Sdrobiș
România
80 ani
Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani
Jerko Leko
Croația
46 ani
Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani
Levente Mitrea
România
36 ani
Luciano Galletti
Italia
46 ani
Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani
Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani
Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani
R a f a
Spania
41 ani
Robbie Fowler
Anglia
51 ani
Silviu Pintea
România
41 ani
Thomas Doll
Germania
60 ani
Víctor Diogo
Uruguay
68 ani
Xhuljano Kulli
Albania
35 ani