|






























|
Adrian Szabo: A fost un joc pe care l-am castigat cu emotii
Antrenorul echipei FC Braşov, Adrian Szabo, a declarat, după victoria din meciul cu Concordia Chiajna, scor 3-2, că jocul a fost foarte palpitant pentru spectatori, dar cu mari emoţii pentru tehnicieni.
"A fost un joc pe care l-am câştigat cu emoţii. Cele trei puncte sunt foarte importante, ni le-am dorit foarte mult şi sunt foarte fericit că le-am obţinut. A fost un joc foarte palpitant pentru spectatori, dar cu probleme cardiace pentru banca tehnică. Trebuie să corectăm situaţiile care puteau duce la un alt rezultat. A fost o primă repriză în care Chiajna ne-a demonstrat ceea ce ştiam, şi anume că este o echipă care aleargă, o echipă care a creat presiune în jumătatea noastră şi implicit şi ocazii de a marca. Am ripostat cu câteva situaţii bune, dar norocul nostru a fost că în partea a doua am fost mai proaspeţi din punct de vedere fizic şi asta a dus la victoria obţinută. Mă bucură prospeţimea fizică a echipei mele, pe baza acesteia trebuie să construim mai departe. Oltean este la al doilea joc din Liga 1 şi a arătat că poate fi apreciat, este un jucător serios care vrea să se impună în echipă. Îmi asum deciziile luate în ceea ce priveşte lotul pe care l-am făcut, chiar dacă au rămas în tribună jucători cu nume. Eu am ales cei mai în formă jucători din echipă şi îmi asum acest lucru", a spus Szabo.
Echipa FC Braşov a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (0-0), formaţia Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Buga (59), Oltean (63) şi Batin (86), în timp ce pentru oaspeţi au înscris Belu (48) şi Popovici (90+2).
Taguri:
FC Brasov
Adrian Szabo
Concordia Chiajna
Liga 1
» Istoric meciuri FC Brasov
» Clasamentul Ligii 1
Comenteaza
Ultimele stiri - FC Brașov
Reprezentanţii echipei SR Braşov, care activează în Liga 3 negociază cu gruparea Corona Braşov pentru a fuziona, urmând astfel să renască formaţia de tradiţie a...
La termenul programat azi în instanţă, niciun creditor nu a cerut falimentul FC Braşov. Administratorul judiciar Alexandru Cosmin Gheorghe a prezentat instanţei hotărârea...
Jose "Pepe" Murcia, în vârstă de 51 de ani, fost tehnician la FC Braşov, se află în stare gravă, dar stabilă în Finlanda, după ce a suferit un infarct în timp ce se antrena,...
Formaţia FC Braşov a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Foresta Suceava, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii 2, în care a jucat în inferioritate numerică mai mult...
Patronul FC Braşov, Ioan Neculaie, va ieşi din arest preventiv, sâmbătă la ora 00:00, după ce i-a expirat mandatul de arestare preventivă, iar procurorul a dispus măsura controlului...
Preşedintele grupului Nilor, Lorenzo Grassini, a declarat în cotidianul italian La Nazione că va prelua echipe de fotbal FC Braşov, iar obiectivul noului acţionariat este de a duce echipa în...
Alexandru Gheorghe, administratorul judiciar al FC Braşov, a declarat că echipa îşi poate desfăşura normal activitatea în continuare, însă important este să găsească resursele...
Președintele de onoare al FC Brașov, Romică Pașcu, a declarat că Adunarea Generală a creditorilor a respins planul de reorganizare, iar în aceste condiții gruparea ardeleană, aflată în...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, patronul clubului FC Braşov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată,...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie va fi cercetat sub control judiciar, după ce Tribunalul Braşov a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă, sâmbătă dimineaţa, în jurul...
Tehnicianul Adrian Szabo a semnat, joi, un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu gruparea de Liga 2, FC Braşov, antrenorul considerând că este realizabil obiectivul de revenire...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Gâdea
România
26 ani

Allan Nielsen
Danemarca
55 ani

Andreas Beck
Germania
39 ani

Andrés Escobar
Columbia
59 ani

Anssi Jaakkola
Finlanda
39 ani

Arkadiusz Głowacki
Polonia
47 ani

Brent Sancho
Trinidad Tobago
49 ani

Bruno Conti
Italia
71 ani

Cata Díaz
Argentina
47 ani

Ceyhun Demircan
Turcia
36 ani

Choi Tae-Uk
Coreea de Sud
45 ani

Edgar Davids
Olanda
53 ani

Fănel Ghioca
România
47 ani

Giancarlo De Sisti
Italia
83 ani

Győző Burcsa
Ungaria
72 ani

Henrik Dettmann
Germania
36 ani

Henry Giménez
Uruguay
40 ani

Holger Badstuber
Germania
37 ani

Ionel Iriza
România
57 ani

Ján Kocian
Cehoslovacia
68 ani
Jean-Bryan Boukaka
Franţa
34 ani

Luca Bucci
Italia
57 ani
Lucian Sânmărtean
România
46 ani

Manuel Pasqual
Italia
44 ani

Marko Marin
Germania
37 ani

Mihai Drăguș
România
53 ani
Milanko Rašković
Serbia
45 ani
Răzvan Ochiroșii
România
37 ani

Ruben Neves
Portugalia
29 ani

Sebastiano Nela
Italia
65 ani

V a m p e t a
Brazilia
52 ani
|
|
|
|