Preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), Sepp Blatter, şi-a revizuit poziţia în privinţa sancţiunilor care ar trebui aplicate cluburilor în cazurile de rasism, considerând acum că depunctarea sau retrogradarea echipelor din cauza comportamentului suporterilor lor nu este o idee bună.
Deşi în luna ianuarie era partizanul acestor sancţiuni, conducătorul forului internaţional a revenit acum asupra acestui subiect şi a explicat că, în cazul în care aceste sancţiuni ar fi adoptate, fanii ar provoca în mod deliberat incidente pentru a opri meciurile.
"Nu este o soluţie simplă", a declarat Blatter, cu ocazia congresului societăţii Early Warning Systems (EWS), care asigură supravegherea meciurilor pentru evitarea riscurilor de manipulare. "Acest lucru i-ar face pe oameni să vină la stadion pentru a provoca în mod intenţionat oprirea partidelor".
"Trebuie să facem ceva, însă, în cazul în care am decide rejucarea meciurilor sau aplicarea de sancţiuni sportive cluburilor, ar exista riscul să deschidem uşa grupurilor de huligani care ar veni în mod deliberat să producă astfel de probleme. Există atâta pasiune în jurul fotbalului", a adăugat preşedintele FIFA.
În luna ianuarie, la câteva zile după ce mijlocaşul ghanez Kevin Prince Boateng (AC Milan) a părăsit terenul de joc în timpul unui meci amical în care a fost ţinta scandărilor rasiste ale suporterilor, Blatter declara: "Sancţiunile în cazurile de acte discriminatorii trebuie să fie foarte severe. Fotbalul este parte integrantă a societăţii mondiale. Noi reunim peste 300 milioane de persoane în întreaga lume şi trebuie să dăm un exemplu. În absenţa unor sancţiuni severe, nimic nu se va schimba".
Sepp Blatter a adăugat că o rezoluţie propunând sancţiuni uniformizate pentru toate federaţiile naţionale va fi supusă votului congresului FIFA din luna mai. "Trebuie să existe acelaşi standard pentru toate ligile şi federaţiile din lume", a subliniat şeful FIFA.