Atacantul formaţiei Petrolul Ploieşti, Gicu Grozav, a suferit o microleziune fibrilară şi nu va putea evolua în partida cu Gloria Bistriţa, programată, sâmbătă, pe teren propriu, în cadrul etapei a 26-a a Ligii 1, informează site-ul oficial al grupării prahovene.
"Ecografia pe care Gicu Grozav a efectuat-o în urmă cu două zile a relevat faptul că jucătorul acuză o microleziune fibrilară şi nu va putea fi apt nici pentru partida cu Gloria Bistriţa", menţionează site-ul citat.
În afară de Grozav, care nu a evoluat nici în etapa precedentă cu Pandurii Târgu-Jiu, antrenorul Cosmin Contra nu îl va putea folosi nici pe fundaşul Ionuţ Neag căruia medicii i-au recomandat un program special în următoarele zece zile pentru o problemă de natură musculară.
De la şedinţa de pregătire efectuată joi dimineaţă, pe stadionul "Viorel Mateianu" din Boldeşti, au mai lipsit Laurenţiu Marinescu şi Florent Sauvadet, dar conducerea tehnică speră ca ei să fie recuperaţi până la ora partidei cu Gloria Bistriţa.
"Sunt probleme de ordin medical, dar avem un lot numeros şi sunt convins că există soluţii pentru înlocuirea celor care nu vor putea evolua în următorul meci", a declarat tehnicianul Cosmin Contra.
Echipa Petrolul Ploieşti întâlneşte, sâmbătă, de la ora 19:00, pe stadionul "Ilie Oană", formaţia Gloria Bistriţa, într-o partidă contând pentru
etapa a 26-a a Ligii 1.