Antrenorul Marin Barbu a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Astra Giurgiu, după doar un meci pe banca acestei formaţii.
"Domnul Vamă mi-a spus că între mine şi Astra colaborarea a încetat. Sincer, sunt total dezamăgit, nu ştiu de ce m-au mai pus să conduc echipa asta. Într-o săptămână nu puteam face minuni. Personal, am simţit că domnul Dinu nu m-a dorit de la început, dar asta este viaţa. Suntem bărbaţi şi mergem înainte", a declarat Marin Barbu.
Marin Barbu preluase conducerea tehnică a echipei Astra la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a fost demis Valentin Sinescu.
Formaţia Astra Giurgiu a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa Gaz Metan Mediaş în primul meci al
etapei a 26-a a Ligii 1.