Tehnicianul echipei Gaz Metan Mediaş, Gheorghe Mulţescu, a declarat, după victoria din meciul cu Universitatea Cluj, scor 4-3, că acest succes este foatre important, dar mai mult decât jocul l-a impresionat reacţia antrenorului gazdelor, Ionel Ganea.
"E foarte importantă victoria, pentru că acum putem să privim mai liniştiţi, fără să fim crispaţi. Eric nu avea voie să facă ce a făcut (jucătorul echipei Gaz Metan Mediaş a primit cartonaşul roşu după ce a ieşit de pe teren şi a reacţionat violent). Ionel Ganea a dat un exemplu de maturitate de antrenor. Eu mă simt puţin jenat că am fost uneori subiectiv. Vreau să îl felicit, mi-a plăcut mai mult decât jocul reacţia lui Ionel după meci. Am avut de învăţat de la un antrenor care antrenează de puţin timp", a spus Mulţescu.
Formaţia Gaz Metan Mediaş a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 4-3 (2-1), echipa Universitatea Cluj, în primul meci al
etapei a 27-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Hidişan (36, Tony (68 penalty) şi Apostu (79) pentru Universitatea Cluj, respectiv Roman (25), Bawab (39), C. Petre (66) şi C. Gheorghe (69) pentru Gaz Metan Mediaş.
Gheorghe Mulţescu nu s-a aflat pe banca oaspeţilor la acest meci, fiind suspendat.