Finanţatorul echipei de fotbal FC Vaslui, Adrian Porumboiu, s-a declarat mulţumit de
victoria cu 3-1, obţinută de formaţia sa în compania echipei Liepajas Metalurgs, în meciul contând pentru calificarea în turul I al Cupei UEFA.
Porumboiu a precizat, însă, că pentru FC Vaslui "de acum începe greul", deoarece vor urma meciuri cu echipe puternice.
"
Ne-am calificat, dar de acum trebuie să ne gândim la meciurile care vin. În competiţie au rămas echipe foarte bune. Sună frumos să vină AC Milan la Vaslui. Nu trebuie să ne dorim neapărat de acum ca adversari formaţiile care par mai accesibile, fiindcă, de obicei aceste echipe te bat", a declarat Porumboiu.
La rândul său, antrenorul Viorel Hizo a afirmat că victoria este una importantă, dar că echipa trebuie să se mobilizeze pentru meciurile care urmează atât în Liga I cât şi în Cupa UEFA.
"
Sunt bucuros pentru că ne-am calificat. Echipa a făcut ceea ce ştie să facă în acest moment, să joace fotbal de calitate. Îmi felicit jucătorii pentru felul în care au jucat", a declarat Hizo.
Tehnicianul echipei Liepajas Metalurgs a recunoscut diferenţa de valoare dintre cele două echipe şi a spus că Vasluiul are şanse să meargă mai departe în UEFA.
"
După primele 10 - 15 minute, jocul, practic, s-a închis. Nu am jucat ceea ce ştim, am avut un plan de joc care, din păcate, nu a fost pus în practică. Am evoluat foarte prost, echipa noastră nu a arătat ca una de Cupa UEFA. S-a văzut care este diferenţa dintre fotbalul românesc şi cel leton", a spus antrenorul echipei letone, germanul Rudiger Abramczik.