Portarul clubului suedez de fotbal AIK, croatul Ivan Turina, a fost găsit mort în apartamentul său din Stockholm, scrie presa din capitala suedeză de joi.
"Pot confirma că Ivan Turina a murit, dar nu există suspiciuni de crimă", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Patrik Nuss, pentru ziarul Aftonbladet.
În vârstă de 32 de ani, croatul a semnat cu AIK în 2010 şi a evoluat de 62 de ori pentru clubul din Solna, suburbie a Stockholmului. În urma lui au rămas soţia şi două fiice de un an.