FC Barcelona i-a făcut "o propunere" fotbalistului său francez Eric Abidal, ce ar urma să-l întâlnească "zilele viitoare" pe preşedintele clubului, Sandro Rosell, a explicat purtătorul de cuvânt al grupării, Toni Freixa.
"Aşa cum a spus deja Zubizarreta (directorul sportiv al Barcei), clubul i-a făcut o propunere lui Abidal şi vom afla curând ce-a hotărât. Zilele viitoare, el urmează să-l întâlnească pe preşedintele Rosell şi vom comunica rezultatul întâlnirii", a declarat Freixa într-o conferinţă de presă.
Încă nu se ştie dacă Barca îi va oferi lui Abidal un nou contract (actualul expiră în luna iunie) sau va fi o propunere de altă natură.
În urmă cu o lună, Barca a dat de înţeles că-i va propune fundaşului un post de ambasador al clubului.
De la revenirea sa în competiţie, în aprilie, după un an de convalescenţă de la un transplant de ficat, jucătorul în vârstă de 33 ani a disputat patru meciuri în campionatul spaniol, dintre care două ca titular. El s-a accidentat în ultimul dintre acestea, contra lui Athletic Bilbao.
Abidal a afirmat de mai multe ori că vrea să mai joace cât timp se simte capabil.