Opt fotbalişti din campionatul Estoniei, dintre care unul care a jucat şi în România, au fost suspendaţi, la nivel mondial, pe o perioadă de un an de către Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA), în urma unei anchete care a scos la iveală implicarea lor în trucarea de meciuri.
Cei opt fotbalişti suspendaţi sunt Vitali Gussev (30 ani), care a jucat 12 meciuri pentru Astra Ploieşti în perioada 2010-2011, fiind şi internaţional estonian, Maksim Gruznov (39 ani), golgheterul Estoniei în 1994, 2001 şi 2006, Erik Grigorjev (26 ani), Aleksandr Kulik (31 ani), Aleksandr Tarassenkov (32 ani), Sergei Leontovits (26 ani), Deniss Jogiste (23 ani), Anton Sereda (34 ani).
Sancţiunile au fost impuse iniţial de federaţia estoniană pe 1 martie, după o anchetă care a fost demarată de procurori în 2011, iar FIFA a extins sancţiunile la nivel mondial în data de 6 mai.
Forul estonian a precizat că suspendările sunt provizorii la acest moment, deoarece se adună în continuare probe şi informaţii legate de acest caz.
Procurorii au deschis acţiune în justiţie împotriva celor opt "pentru primire de bani din partea unui parior în legătură cu mai multe meciuri din prima ligă a campionatului Estoniei, Meistriliiga, şi Cupa Estoniei", a precizat FIFA.
După cum se cunoaşte, România se află în aceeaşi grupă cu Estonia în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.
De asemenea, forul mondial a extins la nivel internaţional suspendarea pe viaţă a unui fotbalist libanez implicat în alt scandal de trucare a meciurilor.
Nu mai puţin de 23 de jucători libanezi au fost suspendaţi, cu pedepse de la un an la excluderea pe viaţă, iar sancţiunile lor au fost extinse la nivel mondial de FIFA, în aprilie, un oficial fiind suspendat pe viaţă.