Ultima etapă, a 38-a din campionatul Spaniei, jucată sâmbătă seară, a fost una foarte spectaculoasă și cu răsturnări de situație neașteptate în clasament. Astfel, Real Sociedad, pentru a mai prinde un loc de Liga Campionilor, avea nevoie de o victorie pe terenul lui Deportivo La Coruna, angrenată în lupta pentru evitarea retrogradării, coroborată cu un eșec al Valenciei la Sevilla.
Acest lucru s-a întâmplat, iar Sociedad, care s-a impus cu 1-0 pe El Riazor, a încheiat pe locul al patrulea, după ce Valencia a pierdut, cu 4-2, în fața Sevillei, pe Ramon Sanchez Pizjuan. Totodată, în urma înfrângerii din meciul cu Real Sociedad, La Coruna a retrogradat în Segunda Division.
La rândul ei, învingătoarea Valenciei, FC Sevilla, s-a clasat pe locul al 9-lea și are o mică șansă de a juca chiar în Europa League, dacă TAS va confirma excluderea din cupele europene a echipei Malaga și interdicția de a participa în Europa pentru formația Rayo Vallecano.
Înaintea etapei a 38-a, toate echipele din coada clasamentului aveau șanse să se salveze. Pe lângă Deportivo, n-au mai reușit acest lucru nici Mallorca, deși a învins cu 4-2 pe Valladolid, nici echipa lui Cristian Săpunaru, Real Zaragoza, care a pierdut, scor 1-3, acasă, cu Atletico Madrid. A rămas în schimb Celta Vigo în urma victoriei la limită, scor 1-0, acasă cu Espanyol Barcelona.
La încheierea Campionatului Spaniei titlul de golgheter i-a revenit argentinianului Leo Messi, care, cu 46 de goluri, este sigur şi de cucerirea Ghetei de Aur. Acesta a fost urmat de Cristiano Ronaldo și Falcao.
Jose Mourinho s-a despărțit de Real Madrid, el fiind fluierat de unii spectatori și aplaudat de alții. Pe Santiago Bernabeu, fanii madrileni au afișat la meciul cu Osasuna (4-2) și câteva bannere la adresa celor care l-ar fi trădat pe antrenorul portughez de-a lungul ultimului sezon, unul dintre cei vizați fiind Casillas.
Barcelona a câștigat la rândul ei ultima partidă, 4-1, pe Nou Camp, cu Malaga.
La finalul partidei dintre Zaragoza și Atletico Madrid (1-3), atacantul columbian al oaspeților, Falcao, a izbucnit în lacrimi, acesta fiind ultimul meci al lui la echipa din capitala Spaniei pentru că în vara acestui an va fi vândut.
Tot în această ultimă rundă din Primera, un jucător eblematic al celor de la Deportivo La Coruna, Juan Carlos Valeron, și-a anunțat retragerea la 37 de ani.
RomanianSoccer