Primăria Ploieşti va acorda, până la data de 10 iulie, suma de peste 1,2 milioane de euro clubului Petrolul pentru performanţele obţinute în acest sezon, urmând ca diferenţa până la trei milioane de euro să fie virată în mai multe tranşe pe durata sezonului competiţional 2013-2014.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Ploieşti remis presei, primarul Iulian Bădescu a avut o întâlnire cu acţionarul majoritar al clubului Petrolul Ploieşti, Daniel Capră, în cadrul căreia a fost stabilit modul în care municipalitatea va acorda clubului suma de trei milioane de euro prevăzută într-o hotărâre a Consiliului Local Ploieşti pentru performanţa sportivă realizată.
"Până la sfârşitul lunii iunie, printr-o hotărâre de consiliu local, va fi adoptat regulamentul prin care vor fi acordaţi banii, iar până pe 10 iulie, când sperăm să învingem pe Steaua, în Supercupa României, vom vira în conturile echipei suma de peste 1,2 milioane de euro. Diferenţa de până la trei milioane de euro, cât a stabilit Consiliul Local prin hotărârea luată, va fi virată către FC Petrolul în mai multe tranşe, pe toată durata sezonului competiţional 2013-2014. Domnul Daniel Capră a fost de acord cu propunerea pe care i-am făcut-o, promiţând că, având în Primăria Ploieşti un partener solid, va menţine obiectivele de performanţă şi pentru sezonul următor", se precizează în documentul citat.
Petrolul Ploieşti a câştigat
Cupa României la fotbal, după ce a învins echipa CFR Cluj cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seară, în finala care a avut loc pe "Arena Naţională" din Bucureşti, astfel că echipa prahoveană va juca în preliminariile Europa League.
Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj sunt singurele echipe din provincie care au cucerit Cupa României în ultimii 18 ani, ploieştenii reeditând performanţa din 1995. CFR a cucerit Cupa în 2008, 2009 şi 2010, iar Petrolul are în palmares două trofee, în 1963 şi 1995. Petrolul a mai jucat finala în 1952 (când se numea Flacăra).