Conducerea clubului portughez de fotbal Boavista Porto, care a evitat în ultima clipă o grevă a jucătorilor, ce doreau să protesteze faţă de neplata salariilor pe ultimele două luni şi jumătate, le-a cerut suporterilor să facă donaţii pentru "salvarea clubului"
"Ajutaţi-ne să salvăm clubul nostru, faceţi o donaţie", se precizează în apelul postat pe site-ul oficial al grupării din Porto. La intrarea în stadion, clubul a plasat o cutie pentru strângerea donaţiilor fanilor, "care ar putea ajuta la atenuarea crizei financiare", potrivit comunicatului dat publicităţii de Boavista.
Suporterii sunt invitaţi să facă donaţiile în plicuri ce pot fi clar identificate, pentru ca banii să poată fi rambursaţi după ce situaţia financiară a clubului se va redresa.
Boavista a evitat sâmbătă seara intrarea în grevă a jucătorilor săi, după ce s-a angajat să le achite acestora, până pe 5 mai, salariile restante pe ultimele două luni şi jumătate. În urma acestui acord, fotbaliştii de la Boavista vor disputa întâlnirea cu Nacional Madeira, programată duminică, pe stadionul "Bessa" din Porto, în cadrul etapei a 27-a a campionatului lusitan.