Atacantul internaţional sârb Miralem Sulejmani, aflat la sfârşit de contract cu echipa olandeză de fotbal Ajax Amsterdam, a semnat pentru 5 ani cu Benfica Lisabona, a anunţat clubul vicecampion al Portugaliei.
În vârstă de 24 de ani, jucătorul format la Partizan Belgrad întăreşte contingentul sârb al Benficăi, unde s-a remarcat, între alţii, mijlocaşul de acoperire Nemanja Matic.
De la începutul actualului mercato, lusitanii au anunţat transferul altor 2 internaţionali sârbi: mijlocaşul ofensiv Filip Djuricic, venit de la SC Heerenveen, apoi atacantul Lazar Markovic, de la Partizan Belgrad.